Primăria Craiova a găzduit, la începutul acestei săptămâni, o întâlnire cu reprezentanți ai Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare, autoritățile municipale urmând să contracteze un împrumut în valoare de 15.000.000 de euro.

Potrivit primarului Mihail Genoiu, cu acești bani vor putea fi realizate mai multe proiecte, unele ce țin de reabilitarea Primăriei Craiova și a unui număr de șase școli, altele de transportul public din oraș.

„Vestea bună este că a fost aprobat creditul de 15.000.000 de euro de la BERD de către Ministerul de Finanțe. Săptămâna aceasta am avut vizita BERD și a consultanților BERD. Sunt două firme, una din Anglia, una din țară, în privința acestei investiții. Unul dintre obiective privește reabilitarea celor două sedii – al Primăriei și sediul de la Palace. Mai avem achiziția de 35 de autobuze Euro 6 și reabilitarea termică a șase școli gimnaziale. Derularea contractului este pe trei ani. Pe lângă asigurarea finanțării la reabilitarea celor două clădiri ale Primăriei Craiova este foarte important că de data aceasta se întregește flota de mijloace de transport. Avem cele 17 tramvaie achiziționate de Ministerul Dezvoltării, avem cele 30 de autobuze hibrid cu fonduri europene, cele 35 care vin acum pe BERD și care s-ar putea să vină chiar înaintea celor cu fonduri europene pentru că procedurile pe BERD sunt foarte rapide, mult simplificate”, a declarat Genoiu.

Articolul precedentPortalul CSU Craiova, internat în spital cu toxiinfecție alimentară
Articolul următorBărbat înjunghiat, în Parcul „Romanescu” din Craiova