La Craiova nu sunt suficienţi recenzori pentru Recensământul Populaţiei şi Locuinţelor, care ar fi trebuit să înceapă chiar din această săptămână.

 

Primăria Craiova a demarat o procedură de selecţie a persoanelor care vor să participe la activităţile de recenzare în teritoriu, aferente RPL 2021, în limitele administrative ale municipiului.

 

Persoanele interesate sunt aşteptate să depună cereri însoţite de copii ale actului de identitate şi ale ultimei diplome de studii absolvite, la registratura Primăriei Municipiului Craiova din str. Târgului, nr. 26.

 

CONDIŢII PRIVIND CONTRACTAREA SERVICIILOR:

 

Vârsta minimă de 18 ani împliniţi la data selecţiei – condiţie eliminatorie;

 

Minim studii medii absolvite (diplomă absolvent liceu) – condiţie eliminatorie;

 

Să nu aibă cazier judiciar – condiţie eliminatorie;

 

Să deţină cunoştinţe de utilizare a unei tablete;

 

Abilitatea de a comunica într-o manieră civilizată; capacitataea de a stabili contacte inter-personale, de a fi cordial, plăcut, metodic şi riguros;

 

Să dispună de un telefon mobil pe care să îl utilizeze pentru comunicare;

 

Rezistenţă la stres şi lucru sub presiune;

 

În zonele/comunităţile cu populaţie de altă etnie decât cea română, cunoaşterea şi a limbii acelei etnii şi a specificului etniei respective reprezintă un avantaj în desfăşurarea muncii sale pe teren;

 

Expertiza în domeniul statisticii, al administraţiei publice, experienta de operator statistic sau ca personal RGA (recensământul general agricol), reprezintă un avantaj.

 

ATRIBUŢIILE PERSONALULUI DE RECENSĂMÂNT: conform Modelului de contract cadru de servicii pentru RPL 2021 prevăzut în anexa nr. 2 a Hotărârii Guvernului nr. 145/2022 privind modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 1071/2020 pentru stabilirea bugetului şi a categoriilor de cheltuieli necesare efectuării recensământului populaţiei şi locuinţelor din România, în anul 2021.

 

CONDIŢII SPECIFICE

 

Muncă pe teren;

 

Disponibiliate de a lucra în program prelungit, în medie 8 ore pe zi (până la sfârşitul zilei);

 

Disponibilitate de a lucra în weekend (sâmbăta şi/sau duminica).

 

Sursa: Realitatea de Dolj

Articolul precedentReghe, pe drumuri – ca și demis de la Craiova – Motivele pentru care Rotaru ar fi semnat deja cu alt antrenor
Articolul următorAnamaria Prodan va începe un turneu național: “A venit momentul să pot să-mi ajut semenii”