Premierul României, Florin Cîțu a mulțumit tuturor salvatorilor, pompierilor, salvatorilor montani, piloților, voluntarilor, echipajelor medicale, pentru eforturile susținuțe în sprijinul celor 12 persoane salvate de viituri la Vrancea.

Mesajul premierului

Cele 12 persoane rămase izolate în județul Vrancea din cauza ploilor abundente au fost salvate și sunt în afara oricărui pericol!

Am fost cu toții astăzi martori la o misiune complexă de salvare, în care autoritățile centrale și locale au comunicat permanent, au găsit soluții și au coordonat eficient întreaga operațiune, în scopul salvării de vieți.

Misiunea salvatorilor din ultimele două zile a fost grea, iar acest final fericit are la bază o coordonare eficientă și integrată a tututor efectivelor însărcinate cu responsabilitatea de a interveni în situații de urgență. La operațiunea din această după-amiază, atât pompierii militari, cei voluntari, salvamontiștii, jandarmii din zona puternic afectată de inundații, cât și salvatorii montani, chemați în sprijin, au reușit, cu efort și implicare, să găsească soluții optime de salvare a oamenilor izolați, în siguranță, fără a pune în pericol viețile celor implicați.

Fiind în permanentă legătură cu autoritățile competente în gestionarea acestor situații dificile, pot spune că pericolul nu a trecut, de aceea suntem nevoiți să monitorizăm atent situația și să intervenim rapid și eficient, pentru a înlătura orice fel de situație nefericită care poate duce la pierderi de vieți omenești.

Doresc să le mulțumesc tuturor salvatorilor, pompierilor, salvatorilor montani, piloților, voluntarilor, echipajelor medicale, pentru eforturile susținute in sprijinul oamenilor aflați în suferință, în scopul salvării vieții acestora.