Un tânăr a supraviețuit miraculos după ce a călătorit 9.000 de kilometri agățat de roata unui avion. Bărbatul s-a ascuns în Johannesburg în trenul de aterizare al aeronavei alături de un prieten, care din păcate a căzut în gol cu un minut înainte de aterizarea la Londra. Povestea lor a devenit virală, după ce un jurnalist de la un post britanic de televiziune a realizat un documentar despre ei. 

Cabeka, de 30 de ani din Mozambic, s-a ascuns în compartimentul trenului de rulare al unui avion și a supraviețuit unui zbor lung de 11 ore, pe o distanță de 9000 de kilometri din Africa de Sud în Londra. Se întâmpla în 2015. Prietenul cu care s-a aventurat în cursa infernală a căzut din avion de la o altitudine de 1500 metri și a murit. Și asta, cu puțin timp înainte ca avionul să aterizeze. Oamenii care stau în zona aeroportului își amintesc și acum cu groază de acele momente.

„Ne-am uitat pe geam și am văzut un tânăr de culoare care era întins pe jos, capul era zdrobit. Se găseau urme și pe mașinile din zonă. Vă imaginați teama care ne-a cuprins când am aflat că acolo sus în aer a putut îngheța, și asta mai rău decât pe muntele Everest”, povestește un martor.

Tânărul care a supraviețuit a petrecut luni întregi în comă, după ce a stat la minus 60 de grade Celsius și cu o lipsă acută de oxigen.

Jurnalistul britanic a vrut să testeze chiar pe pielea lui cum este să te ascunzi în trenul de aterizare al unui avion și s-a îngrozit de ideea că acolo sus poți muri pe loc: „Nu există lumini, nu înțeleg cum a reușit totuși, nu pricep.”

Până acum, au fost înregistrate 109 încercări de acest gen pe tot globul, Londra fiind una dintre cele mai căutate destinații. Dintre toate aceste cazuri, doar 24 de oameni au supraviețuit. 

Povestea tulburătoare a bărbatului căzut din avion: nu știau că există, nu știau că murise. Cine era

A lăsat în urmă un coșmar, sperând la o viață mai bună. Își dorea să-și găsească fericirea și să trăiască altfel. Când a închis ochii, n-a știut că o va face pentru ultima oară. Soarta a făcut ca noua viață să-i aducă și sfârșitul. Aceasta este povestea tulburătoare a bărbatului care s-a prăbușit dintr-un avion, de la mii de metri înălțime, în curtea unui localnic din Londra: Z. G.

VEZI, în GALERIA FOTO atașată acestui articol, cine era bărbatul, dar și imagini de la locul tragediei.

Articolul precedentAlexandru A.: Teoria neștiinței. Sau cum ne îndepărtăm de la adevăr prin prostie – virusul care bate până și covidul
Articolul următorPensiile din luna ianuarie vor ajunge la timp la pensionari