Pompierii doljeni își prezintă tehnica de intervenție, în cadrul unor ateliere de lucru, organizate miercuri și joi, pe esplanada Teatrului Marin Sorescu din Craiova, totul cu ocazia Zilei de 13 Septembrie – Ziua Pompierilor din România.

Reprezentanții ISU Dolj interacționează cu toți cetățenii care vor să afle informații despre mijlocele cu ajutorul cărora salvatorii profesioniști intervin în cazul producerii situațiilor de urgență.

Potrivit ISU Dolj, miercuri și joi, în intervalul orar 10.00 – 15.00, au loc mai multe ateliere, astfel:

atelier pirotehnic  – o autospecială pirotehnică;

atelier C.B.R.N. – un autolaborator C.B.R.N;

atelier prezentarea unor tehnici de acordare a primului ajutor medical – o autospecială transport victime multiple;

atelier prezentare tehnică specifică pentru stingerea incendiilor, cu o autospecială de lucru cu apă şi spumă FRAP/MAN;

atelier prezentare autospecială de salvare și  intervenție la înălțime;

atelier prezentare autoșenilată;

atelier prezentare vehicul cu capacitate mare de trecere tip ATV;

atelier de fotografie şi pictură;

atelier căutare – salvare din mediul acvatic;

atelier înştiinţare – alarmare – sirenă electrică.

Vineri, la sediul ISU Dolj și în toate subunităţile de intervenţie ale inspectoratulu, va avea loc Ziua Porților Deschise.

Articolul precedentAccident pe un drum european din Dolj. O femeie a ajuns în stare gravă la spital. VIDEO
Articolul următorPreşedintele ALDE Dolj, propus ministru al Energiei