In Memoriam Cristian Amariei!

Publicată de Sindicatul Politistilor Dolj pe Luni, 3 iunie 2019

Poliţiştii din judeţul Dolj au ţinut, luni, un moment de reculegere în memoria colegului lor din judeţul Timiş care a fost împuşcat mortal în timpul misiuni, autorul fiind încă negăsit.

Ei s-au strâns în faţa sediului Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Dolj şi au păstrat un moment de tăcere. Oamenii legii au transmis că au vrut prin gestul lor să fie alături de familia poliţistului Cristian Amariei.

Căutările pentru prinderea bărbatului care a împuşcat mortal un poliţist, duminică, în localitatea timişeană Izvin, au fost reluate luni dimineaţa, în sprijinul poliţiştilor şi jandarmilor venind şi ajutoare din Bucureşti şi din alte judeţe.

Potrivit unor surse judiciare, căutările pentru prinderea bărbatului care a împuşcat mortal un poliţist, în timpul unei misiuni de prindere a sa, în localitatea Izvin, aflată lângă Timişoara, au fost reluate luni dimineaţa, după ce au fost sistate pe timpul nopţii.

La operaţiunea de căutare a individului, care a fost dat în urmărire naţională după l-a ucis pe poliţist, participă sute de persoane. Este vorba de poliţişti şi jandarmi înarmaţi şi îmbrăcaţi cu veste antiglonţ, iar în sprijinul echipelor din Timiş au fost trimişi şi luptători ai Serviciului de Intervenţii şi Acţiuni Speciale din Bucureşti, dar şi din alte judeţe.

Un poliţist în vârstă de 43 de ani, de la Postul din oraşul Recaş, a fost împuşcat mortal, duminică, în localitatea Izvin, de către un bărbat dat în urmărire internaţională pentru tâlhărie, în timpul unei misiuni de prindere a sa.

Individul se numeşte Marcel Ionel Lepa şi a reuşit să fugă imediat după incident.

Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, a declarat, duminică, referitor la moartea poliţistului din Timiş, ucis în misiune de un fugar, că a existat o lege care prevedea întărirea autorităţii poliţistului, aprobată în Parlament, dar care nu a intrat în vigoare pentru că a fost atacată la CCR.

Ministrul a transmis condoleanţe familiei şi camarazilor poliţistului ucis.

Articolul precedentAmenzi de peste 20.000 de lei aplicate șoferilor doljeni
Articolul următorIaurturi, murături și zacuscă, produse tradiționale din Dolj. Lista cuprinde 16 propuneri