Poliţiştii doljeni au controlat, săptămâna trecută, sistemele de securitate de la trei universităţi, 17 facultăţi, 12 cămine studenţeşti şi alte nouă locaţii cu funcţiuni universitare.

Potrivit reprezentanţilor IPJ Dolj, acţiunea a fost desfăşurată de poliţiştii compartimentelor Sisteme de Securitate, existente la nivelul secţiilor de poliţie din Craiova, precum şi cei din cadrul Biroului pentru Centrul Universitar, cu sprijinul Serviciului de Ordine Publică Dolj.

Poliţiştii au controlat sistemele de securitate existente la nivelul unităţilor respective şi totodată au verificat modul de intervenţie la evenimente pentru 22 de echipaje de pază.

„De asemenea, cu acest prilej, atât agenţii de pază cât şi personalul cu atribuţii în acest domeniu, din cadrul unităţilor de învăţământ universitar, au fost instruiţi cu privire la modul de intervenţie, astfel încât să se prevină implicarea acestora sau a altor persoane în evenimente negative”, se arată într-un comunicat remis de IPJ Olt.

Articolul precedentAccident în Craiova. Doi tineri la spital
Articolul următorAmenzi şi material lemnos confiscat în Dolj, în urma unei acţiuni a poliţiei