Un bărbat în vârstă de 68 de ani, din Craiova, și-a pierdut viața într-un accident rutier produs miercuri la ieșire din orașul Filiași, acesta traversând strada prin loc nepermis și fiind lovit de o mașină.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, Cosmin Grădinaru, a precizat faptul că și soția șoferului, pasager în mașină, a fost rănită.

„Un bărbat de 44 de ani, din Secu, care conducea un autoturism pe DN 6, din direcția Craiova spre Strehaia, la ieșirea din Filiași, a accidentat un pieton de 68 de ani, din Dolj, care se angajase într-o traversare neregulamentară. Și soția șoferului a suferit răni”, a declarat Grădinaru.

Manevrele de resuscitare nu au avut niciun rezultat, medicii declarând decesul. În cauză a fost deschis dosar penal pentru ucidere din culpă.

Articolul precedentO nouă amendă aplicată urologului Riza. Acesta a făcut scandal în cadrul Spitalului din Craiova unde nici măcar nu mai are voie să intre
Articolul următorCentrele de colectare a lânii în zona Olteniei, la stadiul de promisiune. Crescătorii de oi speră că nu vor arunca lâna obținută anul acesta