Peste 8.400 de persoane au fost angajate, în primele nouă luni ale acestui an, ca urmare a implementării Programului Judeţean de Ocupare a Forţei de Muncă, prin intermediul AJOFM Dolj.

Potrivit purtătorului de cuvânt al AJOFM Dolj, Alina Ghercioiu, din totalul personaelor acre și-au găsit un loc de muncă, cele mai multe au peste 45 de ani și au studii medii.

„Din totalul persoanelor ocupate până la data de referință, 2.998 au peste 45 de ani, 2.075 au vârsta cuprinsă între 35 și 45 de ani, 1.958 au între 25 și 35 de ani, iar 1.392 sunt tineri sub 25 de ani . În funcţie de rezidenţă, din totalul persoanelor încadrate în muncă, 4.748 provin din mediul urban, iar 3.675 persoane sunt din mediul rural. Din punct de vedere al nivelului de pregătire al persoanelor pentru care s-a identificat un loc de muncă, cele mai multe persoane au studii primare/gimnaziale (3.300), urmate de cele cu studii liceale/postliceale (2.629). Numărul celor cu studii profesionale este de 1.601, iar cei cu studii universitare sunt în număr de 893. Din numărul total de persoane care au fost angajate prin intermediul AJOFM Dolj, 4.901 persoane fac parte din categoria celor greu sau foarte greu ocupabile. Precizăm că încadrarea într-o categorie de ocupabilitate se realizează ca urmare a activităţii de profilare a persoanelor înregistrate în evidenţele noastre”, a declarat Ghercioiu.

 

 

Articolul precedentUn bărbat şi fiul său, scandal la spitalul din Băileşti. Tânărul a lovit cu picioarele tot ce a întâlnit în cale
Articolul următorCraiovenii nu vor să audă de reintroducerea taxei pe apa de ploaie: „Să pună taxă și pe praful de cenușă ce vine dinspre Șimnic”