Peste 450 de polițiști doljeni vor desfăşura o razie, începând de mâine, în judeţ, pentru asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică, printre priorități numărându-se prevenirea şi descurajarea oricăror evenimente ce ar putea afecta liniştea comunității şi intervenția la timp dacă au loc astfel de fapte. 

Activităţile se vor derula atât pe parcursul zilei, cât şi în noaptea de vineri spre sâmbătă. Astfel, poliţiştii vor institui filtre rutiere pe principalele tronsoane de drum din judeţ şi vor desfăşura activităţi preventive în zona barurilor, discotecilor, dar şi a altor localuri de alimentaţie publică.

De asemenea, potrivit reprezentanților IPJ Dolj, patrule de ordine publică vor acționa în special în proximitatea lăcașurilor de cult, acolo unde vor avea loc manifestări religioase.

Şi poliţiştii de la economic vor organiza o acţiune pe linia prevenirii activităţilor ilicite de comerţ. Oamenii legii se vor deplasa în pieţe şi târguri şi vor efectua controale la agenţi economici.

 

Articolul precedentUnul fără permis, celălalt fără atestat de instructor auto. Doi doljeni s-au ales cu dosar penal după ce au fost prinși cum făceau școala de șoferi
Articolul următorÎncendiu într-o clădire din centrul Craiovei