Un bărbat în vârstă de 62 de ani, din Craiova, a fost reţinut miercuri, în urma unor percheziţii domiciliare efectuate de către poliţişti în două locații pe care acesta le folosea pentru depozitarea țigărilor de contrabandă.

Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ, Cosmin Grădinaru, oamenii legii au confiscat peste 1.000 de pachete de ţigări provenite din contrabandă.

„În cursul acestei zile, poliţişti din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Dolj au efectuat două percheziţii domiciliare, fiind vizate locaţii folosite de un bărbat de 62 de ani, din Craiova, bănuit de săvârşirea infracţiunii de contrabandă cu ţigări. În urma activităţilor desfăşurate, poliţiştii au găsit şi au ridicat în vederea continuării cercetărilor cantitatea de 1.035 de pachete de ţigări, fără marcaje fiscale, provenite din contrabandă”, a declarat Grădinaru.

Acesta a mai spus că în cursul zilei de joi, bărbatul va fi prezentat unităţii de parchet cu propunere de arestare preventivă.

Articolul precedentAlertă ANM: Cod galben de vreme severă imediată în județul Dolj
Articolul următorIncendiu de vegetaţie într-un cartier din Craiova. VIDEO