Un fost agent de poliție din cadrul IPJ Dolj – Secția Poliție Rurală Rast a fost condamnat la patru ani și 6 luni închisoare cu executare și 2 ani pentru luare de mită.

În baza mandatului de executare a pedepsei, la data de 20 noiembrie 2020, persoana în cauză a fost încarcerată în penitenciarul Craiova, potrivit unui comunicat remis de Direcţia Generală Anticorupţie.

Hotărârea instanței este definitivă.

Anchetatorii spun că poliţistul a pretins şi primit suma de 700 euro şi 100 lei de la membrii familiei unei persoane încarcerate, pentru a da o soluţie favorabilă într-un dosar în care efectua cercetări pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere.

„Faţă de inculpat a fost pusă în mişcare acţiunea penală pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de influenţă şi luare de mită în formă continuată (3 acte materiale) și favorizarea făptuitorului în formă continuată (3 acte materiale).

În același timp, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj a dispus reținerea inculpatului pe o perioadă de 24 ore, iar Tribunalului Dolj, a hotărât arestarea preventivă pentru 30 zile a acestuia, măsură prelungită până la trimiterea sa în judecată”, arată DGA.

Sursa: Realitatea de Dolj

Articolul precedentLudovic Orban, noi detalii despre ziua VOTULUI din 6 decembrie: ”Cei care au covid pot vota cu urna mobilă!” ANUNȚ despre localitățile carantinate
Articolul următorBilanț coronavirus 23 noiembrie: 4.207 cazuri noi și 130 de decese