Amenajarea unei zone de agrement pentru copii, în incinta Parcului Hanul Doctorului din Craiova , rămâne un obiectiv al administrației locale, amplasarea băncuțelor cu personajele din povești, lucrate de către artiști, în cadrul acțiunii Story Wood Cut, fiind primul pas în acest sens.

Primarul Craiovei, Mihail Genoiu, a anunțat, vineri, că este în lucru și un proiect privind amenajarea unui parc de aventură, iar echipamentele de joacă vor fi lucrate doar din lemn.

„Parcul Hanul Doctorului va deveni un parc dedicat copiilor. Am făcut primul pas odată cu băncuțele din lemn cu personaje din desenele animate realizate de artiștii ce au participat la Tabăra de sculptură în lemn organizată de Casa de Cultură Traian Demetrescu, în acest an. Acesta este începutul amenajării acestui parc pentru copii. În viitor vom amenaja un loc de joacă cu elemente doar din lemn, un parc de aventură, proiectul de amenajare fiind în derulare. Lacul va deveni, metaforic spunând, o școală de pescuit pentru copii. Suntem în discuții cu mai multe ONG-uri pentru a prelua educarea copiilor în spiritul pescuitului sportiv, adică peștele nu va fi luat, ci eliberat în lac”, a declarat Genoiu.

Articolul precedentAcțiunea voluntarilor scoate la iveală dezastrul din cartierele Craiovei. „Peste 40 de saci cu deșeuri strânse dintr-o parcare, în doar două ore”
Articolul următorControale în rândul proprietarilor câinilor periculoși din județul Dolj