Pe numele unui bărbat în vârstă de 49 de ani, din comuna doljeană Radomir, a fost emis ordin de protecție, după ce acesta a mers în locuința pe care o are împreună cu soția, cu care se află în proces de divorț și partaj, furând mai multe bunuri și lovind-o pe femeie cu pumnii și picioarele. Și polițiștii care au intervenit în acest caz sunt cercetați, fiind făcută o sesizare cu privire la modul în care aceștia au acționat la evenimentul petrecut la sfârșitul lunii februarie.

Potrivit reprezentantului IPJ Dolj, Cosmin Grădinaru, în acest caz a fost întocmit și dosar penal pentru furt, după ce din locuința comună a celor doi au fost sustrase bunuri și bani în sumă totală de 2.700 de lei.

„La data de 27 februarie, în jurul orei 8.00, poliţişti din cadrul Secţiei 4 Poliţie Rurală Coşoveni au fost sesizaţi prin numărul unic de urgenţă 112, de către o femeie de 44 de ani, din comuna Radomir, care a reclamat faptul că soţul său, în vârstă de 49 de ani, cu care se află într-un proces de divorţ şi partaj, a pătruns în locuinţa comună, de unde a sustras fără drept bani şi bunuri, valoarea prejudiciului creat fiind estimată la suma de 2.700 de lei. Poliţiştii s-au deplasat la faţa locului și au constatat că cele sesizate se confirmă, fapt pentru care au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt”, a declarat Grădinaru.

Tot în aceeași zi, femeia a cerut din nou sprijinul polițiștilor, anunțând că a fost lovită de către bărbat. Acesta din urmă a refuzat să meargă de bună voie la audieri, a devenit recalcitrant, fiind nevoie ca oamenii legii să îl imobilizeze pentru a-l duce la sediul de poliție.

„Ulterior, în jurul orei 12.30, poliţiştii au fost sesizaţi din nou de către aceeaşi persoană, care a reclamat faptul că a fost lovită cu pumnii şi cu picioarele de soţul său. Ajunşi la faţa locului, poliţiştii l-au identificat pe bărbatul respectiv, acesta având un comportament recalcitrant, proferând cuvinte şi expresii jignitoare atât la adresa soţiei sale, cât şi la adresa poliţiştilor. Întrucât bărbatul în cauză a refuzat să se prezinte de bunăvoie la sediul postului de poliţie, pentru a fi audiat în legătură cu cele sesizate şi mai mult decât atât a continuat să se adreseze prin folosirea de cuvinte jignitoare, poliţiştii l-au imobilizat şi condus la sediul postului de poliţie din localitate, unde a fost audiat cu privire la cele două sesizări depuse de soţia sa”, a ami spus reprezentantul IPJ Dolj.

De asemenea, având în vedere cele reclamate şi pentru prevenirea unor fapte ulterioare cu violenţă, poliţiştii au emis ordin de protecţie provizoriu pe numele bărbatului în cauză, luând şi măsura sancţionării contravenţionale a acestuia.

În prezent se fac cercetări și în rândul polițiștilor care au intervenit în acest caz, după ce adresa de mail a IPJ Dolj s-a primit o sesizare din partea unei persoane care a asistat la momentul imobilizării. Conducerea instituției a dispus efectuarea acestor controale interne pentru stabilirea modului de respectare a legislaţiei în vigoare şi a procedurilor în momentul intervenţiei la eveniment.

Articolul precedentDouă burse ale locurilor de muncă, organizate și în acest an. AJOFM Dolj poate organiza și alte acțiuni pentru șomeri și angajatori
Articolul următorPercheziții domiciliare la contrabandiști de țigări din Craiova. Un bărbat a fost reținut și au fost confiscate zeci de mii de țigarete și sume mari de bani