După Euthyrox, a venit vremea ca nici Plaquenil-ul să nu se mai găsească în farmacii, de acest medicament depinzând starea de sănătate a multor persoane cu boli autoimune. Nu se știe când va reapărea întrucât ordinul este ca acest medicament să ajungă în farmaciile spitalelor pentru că este folosit în tratamentul Covid-19. 

Partea proastă este, domnilor, voi care ați luat această decizie, că nu se moare doar din cauza acestui virus. Ce fac, domnilor, cei care au o boala ce ce tratează doar cu acest medicament?! Cum fac ei să nu li se usuce esofagul, gura sau alte organe interne?! Căci fără Plaquenil, da, cei care au Sindrom Sjogren, de exemplu, ajung într-o astfel de situație. Ce fac acești oameni, domnilor?!

Aruncati-vă un ochi si în exteriorul acestui bol numit Covid-19! Sunt lipsuri enorme și cereți să stăm în casă pentru a nu muri de Covid. Dar stând în casă, fără un tratament adecvat, poți să mori din alte cauze. Și mori sigur dacă ajungi în comă diabetică, dacă faci un puseu miastenic și nu mai poți respira, iar dacă mai pui că ai cancer…clar nu mai prinzi sfârșitul stării de urgență.

Sa va fie rușine, domnilor! Rușine pentru modul în care gestionați situația! Pentru modul în care ați stabilit circuitul acestor medicamente. Dați cu porția, dar măcar DAȚI.

Și folosiți acel Plaquenil când nu este prea târziu pentru pacienții confirmați cu noul virus. L-ați vrut pe tot, folosiți-l nu când starea se agravează, ci când cel ajuns în spital mai poate fi salvat. Sunt voci din rândul cadrelor medicale care nu sunt de acord cu schemele de tratament aplicate.

Între timp, până vă hotărâți să le mai dați o șansă celor care depind de Plaquenil, Euthyrox sau Siofor, facem gargară cu apă, sare și zeamă de lămâie.

Articolul precedentPlan de măsuri pentru pregătirea spitalelor suport COVID-19
Articolul următorPrimăria Calafat a fost amendată din cauza condițiilor insalubre găsite într-un centru de carantină