Lia Olguţa Vasilescu acuză faptul că atunci când au fost alese proiectele ce vor fi finanțate prin PNRR, Craiova depunând unul pentru spitalul de pediatrie, nu s-a ținut cont de metodologii, criterii de eligibilitate și că nici nu au existat specialiști din cadrul Ministerului Sănătății care să fi verificat documentațiile depuse. 

„În data de 25.02.2021, în contextul publicării unui rezumat despre PNRR, am depus adresă, la Ministerul Fondurilor Europene şi Ministerul Sănătăţii, că municipiul Craiova intenţionează construirea unui spital de pediatrie din fonduri europene. Această adresă a fost depusă în acelaşi timp cu celelalte municipalităţi. În data de 08.06.2021 am revenit cu adresă la cele două instituţii, reafirmând dorinţa noastră de a fi prinsă investiţia în PNRR, după ce nu primisem niciun răspuns la prima adresă, iar printre primari se cam ştia cine e pe listă. Nu am primit răspuns nici la adresa din iunie, dar am citit în PNRR-ul apărut pe site-ul Comisiei Europene că toată Oltenia nu are niciun spital nou în PNRR, în schimb oraşele din Ardeal au câte două, trei sau chiar patru spitale fiecare”, scrie pe Facebook, Lia Olguţa Vasilescu.

Aceasta mai spune că nu se cunosc motivele pentru care Oltenia (în Craiova) nu a fost inclusă pe lista zonelor unde se intenționează constuirea unui spital de pediatrie.

„Să fie pentru că nouă ni se tot promite spitalul regional şi nu ne mai calificăm? Nu, pentru că şi Cluj-Napoca are spital regional şi încă patru pe lista PNRR! Să fie pentru că nu am depus noi adresă la timp? Nu, pentru că am transmis intenţia în acelaşi timp cu alte municipalităţi! Să fie din cauză că alţii aveau proiecte mai mature? Nu, fiindcă noi aveam studiul de prefezabilitate, iar alţii nu aveau nimic. Şi, oricum, puteau să ne prindă la faza a doua, unde nu se cerea decât proprietatea terenului, dar nu ne-am „calificat” nici acolo. Să fie din cauza metodologiei care să fi stabilit criterii pe care nu le îndeplinim? Nu, pentru că nu s-a publicat nicio metodologie .Să fie din cauza unei HG de care nu ne-am amintit? Nu, pentru ca nu s-a publicat nicio HG! Ca să ştiţi: nu a existat metodologie, nu au existat criterii de eligibilitate, nu au lucrat specialişti din Ministerul Sănătăţii la criterii sau la lista cu spitalele aprobate spre finanţare! Au ştiut de această listă doar ministrul Ghinea şi secretara de stat Andra Migiu, tot membră USR”, a mai scris primarul Craiovei pe Facebook.

Vasilescu se întreabă dacă Andra Migiu „acordă şi ea consultanţă pe PNRR acum sau doar ex-ministrul Ghinea, care a gândit proiecte de 5 milioane de euro, ca să facă el consultanţă de 25?”, potrivit postării.

La Agenţia Naţională pentru Investiţii în Sănătate funcţionarea instituţiei este finanţată cu 5 milioane de euro şi consultanţa cu 25 de milioane de euro, potrivit PNRR-ului negociat de pe vremea când ministru al Sănătăţii era din USR.

Actualul ministru al Sănătății, Alexandru Rafila, a sesizat Corpul de Control.

Sursa: Realitatea de Dolj

Articolul precedentAngajați ai Termocentralei Ișalnița din județul Dolj, PROTEST. Ce revendică
Articolul următorVIDEO. Percheziţii, în urma unui scandal în stradă, la Craiova