O tânără din Siria care a încercat să intre ilegal în România, sâmbătă, folosind o carte de identitate bulgărească, ce aparţinea altei persoane, a fost depistată de către vameșii de la Calafat. 

Femeia s-a prezentat pe sensul de intrare în țară, călătorind ca pasager într-un microbuz condus de un cetăţean bulgar. La controlul de frontieră, femeia a prezentat o carte de identitate emisă de autoritățile din Bulgaria.

„Cu ocazia verificării documentului, echipa comună de control, formată din polițiști de frontieră români și bulgari, a avut suspiciuni cu privire la faptul că persoana nu este aceeași cu cea din fotografia documentului prezentat la control, fapt pentru care au fost efectuate verificări suplimentare. Astfel, s-a constatat că persoana în cauză a prezentat un document care aparținea altei persoane. În continuarea cercetărilor, polițiștii de frontieră au stabilit că femeia este cetățean sirian, în vârstă de 19 de ani și a declarat că a recurs la această metodă deoarece nu deţinea documente de călătorie și intenţiona să ajungă în Germania”, transmit reprezentanții Poliției de Frontieră.

Polițiștii de frontieră i-au întrerupt călătoria tinerei, iar conform protocolului româno-bulgar, aceasta a fost preluată de către autoritățile bulgare în vederea continuării cercetărilor și dispunerii măsurilor legale ce se impun.

Articolul precedentPușcă deținută ilegală, descoperită în bagajul unui tânăr la Frontiera Calafat
Articolul următorSpitalele private ar putea accesa fondurile statului pentru programele de sănătate