Un dosar penal a fost deschis de poliţiştii din Craiova după ce o femeie în vârstă de 35 de ani, din localitate, ar fi căzut de la etajul unui bloc.

Potrivit poliţiştilor,  luni după-amiază, în timp ce se afla în vizită în apartamentul unui tânăr, din Craiova, împreună cu concubinul acesteia, în vârstă tot de 35 de ani, femeia ar fi părăsit incinta locuinței, fiind găsită ulterior căzută la parterul blocului.

„În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, iar cercetările sunt continuate urmând ca la finalizare să fie propusă soluție prin unitatea de parchet competentă. Totodată a fost dispusă efectuarea unei expertize medico-legale pentru stabilirea cauzei decesului”, transmite IPJ Dolj.

Sursa: Realitatea de Dolj

Articolul precedentScandalul cazării olimpicilor de limba franceză, la Craiova. Profesorii au transmis o scrisoare deschisă ministrului Cîmpeanu
Articolul următorÎncep lucrările la Centura Sud a Craiovei. Ordinul a fost semnat