O adolescentă în vârstă de 19 ani, din Maglavit, s-a îmbătat bine și a ajuns cu autoturismul în porțile de acces într-o curte, în localitatea Basarabi.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, Cosmin Grădinaru, a declarat că accidentul s-a petrecut pe DN56, în localitatea Basarabi. Tânără venea cu autoturismul din direcția Calafat-Craiova când a pierdut controlul volanului, a lovit un cap de pod, apoi porțile de acces într-o curte.

„Tânăra a fost testată cu aparatul alcooltest, rezultând o concentrație de 0,42 mg/l alcool pur în aerul expirat. Tânără a fost rănită ușor. S-a întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului”, a declarat reprezentantul IPJ Dolj.

Articolul precedentCocaină şi cannabis, găsite de poliţiştii din Dolj în urma unor percheziţii. Şase persoane au fost reţinute
Articolul următorTineri din Dolj, printre cei care au ales să își unească destinele sub Poarta Sărutului în noaptea dintre ani