Autoritățile locale din Craiova au comandat, săptămâna trecută, o nouă serie de viniete pentru parcare. Aceste taloane se terminaseră, după ce estimările reprezentanților Direcției de Taxe și Impozite au fost depășite de solicitările craiovenilor. 

Vinietele pentru parcare au lipsit, la Craiova, timp de aproximativ 10 zile, problema fiind rezolvată în prima zi de lucru a acestei săptămâni. Cele 25.000 de taloanele au sosit luni după-amiază. „Persoanele interesate se pot prezenta la ghișee pentru a-și procura vinietele de care au nevoie. Aceste taloane trebuiau să ajungă miercuri, dar au sosit mai devreme. Sunt 25.000 de viniete care au ajuns în Craiova”, a spus Lucian Prejbeanu, consilierul primarului municipiului Craiova.

În municipiul Craiova, odată cu achitarea taxei pentru parcarea mașinii se va emite vinieta pentru atestarea acestei plăți, care constă într-un timbru autocolantat cu elemente de identificare ale autoturismului. Proprietarul mașinii este obligat să pună vinieta în interiorul mașinii, vizibil din exterior, în caz contrar riscând să fie amendat de către polițiștii locali.

Articolul precedentGăsită decedată pe Dealul Bujorăscu. Femeia era la cules de ciuperci
Articolul următorCariere din cadrul CEO, amendate de ITM. Minerii lucrează în condiții inumane