Municipiul Craiova a primit, luni seară, pentru al doilea an consecutiv, premiul de excelență, la Gala Asociației Municipiilor din România, autoritățile locale fiind recompensate pentru „Regenerare urbană a spațiilor publice”, amintind aici modul în care au fost reamenajate centrul vechi, Parcul Nicolae Romanescu și Grădina Botanică.

Premiul a fost înmânat edilului Mihail Genoiu, acesta invintându-i pe cei prezenți la eveniment să viziteze Parcul Nicolae Roamnescu, descriindu-l ca fiind cel mai frumos parc al Europei de Est.

„Mulțumesc echipei AMR pentru faptul că noi, primarii, suntem certați în general și rare sunt momentele în care ni se aduc mulțumiri. Sunt lucruri care te fac sa fii mândru, sa fii optimist de ceea ce înseamnă viitorul orașului tău. Față de tot ce înseamnă regenerare urbană vreau sa mulțumesc celor care au pornit aceste proiecte: centrul istoric al orașului, pe care am reușit să îl revitalizăm. Al doilea mare proiect, și vreau sa mulțumesc pe această cale celei care a început acest proiect, Lia Olguța Vasilescu, Parcul Romanescu fost redat craiovenilor, în același mod cum a fost gândit de cel mai bun primar pe care l-a avut Craiova, Nicolae Romanescu. Este un lucru cu care ne mândrim și vă invit să vizitați cel mai frumos parc natural din Europa de Est. Vreau să mulțumesc, de asemenea, echipei Primăriei Craiovei și mai ales cetățenilor orașului nostru”, a declarat Genoiu.

Anul trecut, Craiova a primit Premiul de excelență al Galei AMR pentru investițiile din domeniul sănătății.

Articolul precedentTIR condus de un turc a blocat traficul prin pasajul subteran din centrul Craiovei
Articolul următorFără căldură și apă caldă din cauza datoriilor către Termo Craiova