Un dosar penal a fost deschis de poliţiştii din Craiova după ce, pe un site de socializare, au apărut imagini cu un băieţel care, aflându-se la o petrecere, trage dintr-o ţigară, în aplauzele adulţilor care se aflau în jurul său.

Evenimentul s-a petrecut la o petrecere unde, potrivit poliţiştilor, erau încălcate normele privind combaterea şi limitarea răspândiri COVID-19.

„În cursul acestei zile, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Craiova s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, în spațiul public au apărut imagini cu un minor care fumează în timp ce participă la o petrecere cu mai multe persoane, care nu respectă normele de protecție sanitară.

În cauză, polițiștii s-au autosesizat și au întocmit un dosar penal în care efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de rele tratamente aplicate minorilor, la finalizarea cărora dosarul penal va fi înaintat unității de parchet competente cu propunerile corespunzătoare.

De asemenea, sunt efectuate verificări și cu privire la modul de organizare a evenimentului respectiv, urmând a fi dispuse măsuri conform Legii 55/2020 privind prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, Cosmin Grădinaru.

Sursa: Realitatea de Dolj

Articolul precedentPistol găsit de poliţişti, în urma unor percheziţii la Dăbuleni
Articolul următor100% TU DECIZI! Carmen Dan, mărirea și decăderea. Secretara de școală ajunsă șefă la Interne