Elevul Petre Scurtu din orașul Turceni, județul Gorj, cel care a fost supranumit „Micul Băse”, în urmă zece ani, a devenit licean. Acesta nu a plecat din localitate, optând pentru unitatea școlară din Turceni. 

Petre Scurtu a fost admis la Liceul Tehnologic Turceni, la profilul Filologie. Acesta este pasionat de istorie, engleză și franceză, fiind și elev al Școlii Populare de Artă din Târgu Jiu. „Sunt licean. Am intrat la Filologie Turceni, al 11-lea. Mâine, 11 iulie (n.r. azi) îmi depun dosarul de înscriere. Sunt bucuros și aștept…toamna. Boboc în clasa IX C. Deja mă gândesc la istorie, engleză și franceză, materii care mă pasionează. Am terminat cu bine și anul al II-lea canto și pian la Școala Populară de Artă Târgu Jiu. Dar până atunci…visez la soare și la mare. Abia aștept să văd marea și să mă bucur de vacanţă alături de toţi copiii din ţara mea”, a spus Petre Scurtu din Turceni.

Petre Scurtu a devenit celebru în județul Gorj, în anul 2008, când a primit carnetul de membru PD-L și a fost declarat cel mai tânăr politician din România. Micuțul a făcut o pasiune pentru partidul portocaliu încă de la vârsta de 3 ani.

Articolul precedentAccident cu trei victime pe o stradă din Craiova
Articolul următorAmendă pentru ApaRegio, după scandalul dejecțiilor golite în Jiu