Un bărbat în vârstă de 34 de ani, din Craiova, este cercetat pentru contrabandă cu țigări, după ce noaptea trecută, a fost prins conducând o autoutilitară în care erau nu mai puțin de 77.500 de pachete cu țigări. 

Potrivit IPJ Dolj, bărbatul avea pachetele depozitate în interiorul  compartimentului marfă al autoutilitarei.

„Polițiștii au indisponibilizat autoutilitara și întreaga cantitate de țigări. În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Dolj, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă”, anunță IPJ Dolj.

Articolul precedentUn nou caz de coronavirus în județul Dolj
Articolul următorServicii la distanță, la Biblioteca „Aman” din Craiova