Partida dintre Universitatea Craiova și FC Botoșani, programat să se dispute mâine seară, de la ora 20.00, este în pericol. Petre Rădăuceanu, medicul echipei FC Botoșani a fost depistat pozitiv la testul COVID făcut înaintea meciului de la Craiova.

Medicul Petre Rădăuceanu spune că este asimptomatic și că se simte foarte bine iar acum așteaptă să vadă ce vor decide reprezentanții Direcției de Sănătate Publică.

“Nu am niciun simptom. Mă simt foarte bine. Am fost testat, la un loc cu toată echipa, așa cum prevede regulamentul, iar apoi am fost informat că sunt pozitiv. Vom vedea care sunt următorii pași, cei de la DSP vor decide”, a spus pentru Monitorul medicul Petre Rădăuceanu.

Reprezentanții clubului FC Botoșani spun că medicul Petre Rădăuceanu nu a intrat în contact cu jucătorii. El a făcut deplasarea la Craiova cu o mașină în care mai erau doi reprezentanți ai clubului. Lotul echipei FC Botoșani a ajuns astăzi la Craiova, urmează să se facă o anchetă epidemiologică iar ulterior se va decide dacă meciul de mâine seară se va disputa.

Sursa: Realitatea de Botosani

Articolul precedentCe ascunde interviul lui Barna cu Cristoiu. Sau cum se „reșapează un dinozaur comunist”
Articolul următorMeciul dintre CSU Craiova și FC Botoșani, amânat. Medicul echipei FC Botoșani, internat la Craiova