Un tânăr din județul Dolj a ajuns cu mașina în șanț, marți seară, distrugând și un indicator rutier, pe drumul Novaci-Rânca, acesta spunându-le autorităților că a împrumutat autoturismul și nu știa că nu are cauciucuri de iarnă.
Angajații de la Secția Drumuri Naționale Gorj au intervenit pentru a readuce mașina pe partea carosabilă, șoferul continuându-și astfel drumul.
Drumul Novaci – Rânca a fost închis marți seara, la ora 23.00, din cauza viscolului, și ar putea fi redeschis miercuri la ora 12.00, dacă situația va permite acest lucru.
Reprezentanții SDN Târgu Jiu și cei ai Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutierefac apel către turiști ca odată ce va fi ridicată restricția de circulație între Novaci și Rânca, să aibă autoturismele echipate corespunzător.
„Estimăm redeschiderea drumului, miercuri, la ora 12:00 dacă se vor îmbunătăți condițiile meteo. Pe acest sector de drum, rafalele de vânt înregistrează la ora actuală viteze de peste 90 km/h. Utilajele CNAIR sunt pregătite să intervină pentru redeschiderea acestui sector de drum imediat ce vremea va permite. Facem apel la conducătorii auto să respecte restricțiile impuse, să circule prudent, să adapteze viteza la condițiile din trafic, să plece la drum doar dacă au autovehiculele echipate corespunzător pentru condiții de iarnă și să se informeze în prealabil cu privire la condițiile de trafic din zonele tranzitate”, informează reprezentanții Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere.