Iubitorii de folclor sunt așteptați la spectacol, în data de 31 octombrie, marii artiști ai Ansamblului Folcloric „Maria Tănase” aducând alături de ei tineri talentați cărora le insuflă dragostea și respectul pentru cântecul popular.

Ideea de a aduce în fața publicului cele patru mari nume de la Ansamblul Folcloric „Maria Tănase” a pornit tocmai de la dorința oamenilor de a-i vedea mai mult timp pe scenă în cadrul unui spectacol.

„Mi-am dorit foarte tare să am un spectacol în care să existe un recital al celor patru vedete pentru că publicul este dornic să le vadă mai mult pe scenă, să cânte mai mult și să se bucure de prezența lor. Am căutat să am această strategie și cumva să promovez valorile care produc valoare. Noi, la Maria Tănase, ne bucurăm de patru nume mari din din muzica populară care au un impact major în toată țara și atunci am căutat să profit de acest lucru. Pornind de la această idee m-am gândit să arăt cumva că cei care sunt promotorii cântecului popular din Oltenia pot să aducă, la rândul lor, tineri cărora să le insufle dragostea și respectul pentru cântecul popular. Pe lângă recitalul pe care îl oferă vedetele, acestea aduc tineri care le-au atras atenția, în care au încredere și pe care își doresc să îi promoveze. De aici și titlul <<Cântecul e moștenire>>, pentru că pornind de la definiția folclorului, clar tot ce ține de tradiție este moștenirea noastră”, a spus managerul Ansamblului Folcloric „Maria Tănase”.

Cei patru artiști și-au ales tineri pe care doresc să îi promoveze. Vedetele și-au construit momentele artistice așa cum și-au dorit.

„Vom vedea pe scenă pe cei patru , Niculina Stoican, Mariana Ionescu Căpitănescu, Constantin Enceanu și Petrică Mâțu Stoian. Fiecare va avea câte un recital și câte un moment cu tinerii pe care îi promovează. Fiecare interpret și-a ales un tânăr din zona pe care o reprezintă. De exemplu, eu am venit, din Mehedinți, cu Cosmin Bîrlan și cu Cosmina Gherghinescu. Sunt doi tineri frumoși pentru care eu girez în acest spectacol și pe care îi aduc în fața publicului pentru a le arăta oamenilor că există continuitate în folclor. Vedetele au avut libertatea de a-și construi momente artistice cu tinerii așa cum au dorit”, a mai menționat Niculina Stoican.

Pe scenă vor urca și elevii de la atelierele de dans popular.

„Atelierele de folclor au un mesaj. Încercăm să inițiem persoanele ce înseamnă tradiția și atunci îi prezentăm în acest spectacol pe cei de la atelierele de dans popular pentru că ei au acolo un dialog al generațiilor, de la cei mai mici până la cei mai în vârstă. Ne-am dorit să punem accent pe această trecere de la o generație la alta. Marga Chiurtu este cea care se ocupă de dansatori și ea va asigura momentul în cadrul spectacolului”, a conchis managerul Ansamblului Folcloric „Maria Tănase”.

Alături de cei patru mari artiși vor cânta Cosmina Gherghinescu, Alin Milică, Maria Dinu, Cosmin Bîrlan, Alin Gabriel și Alex Golfin.

Biletele se găsesc la sediul Ansamblului Folcloric „Maria Tănase” din strada Crișului nr. 9. Spectacolul va avea loc la Teatrul Colibri din Craiova.

Articolul precedentA fost găsită fata în vârstă de 12 ani din județul Dolj, dată dispărută de familie
Articolul următorO căţeluşă şi puii săi, slavaţi de pompierii din Calafat dintr-o fântână secată adâncă de 30 de metri – FOTO