Directorul general al Complexului Energetic Oltenia, Sorin Boza, a declarat pentru Realitatea de Craiova, că personalul care se ocupă cu reparația cazanului la nivelul căruia s-a înregistrat o nouă avarie face tot posibilul ca lucrările să fie gata miercuri seară, pentru ca în noaptea de miercuri spre joi, să poată fi reluată activitatea de livrare a agentului termic pentru orașul Craiova.

Managerul CEO a mai spus că accitentul tehnic înregistrat marți, la două săptămâni după o altă avarie, la același cazan, este în analiză și urmează a se primi un răspuns în cursul zilei de miercuri.

„Nu trebuie să vorbim despre o înrăutățire a situației, pentru viitor vorbesc, mai exact pentru această iarnă, ci despre o îmbunătățire. Al doilea grup energetic care a fost în reparații capitale, Grupul Numărul 1, va fi și el finalizat în cursul zilei de azi, pentru ca mâine în jurul prânzului să vorbim despre două grupuri pe care le putem utiliza. Grupul acesta a trecut printr-o reparație capitală a turbinei. S-a prelungit reparația din cauza furnizorului de servicii. Accidentul tehnic de marți este în analiză. În cursul zilei de azi vom avea un răspuns. Este vorba despre cazanul care a cedat de două ori. Și pentru mine a fost o surpriză acest accident. El se sparge pe porțiuni, în interior. Intervenția presupune răcirea completă a instalației, sudare, probe hidraulice și apoi să încălzești. În această dimineață s-au demarat reparațiile, vor dura toată ziua, apoi proba hidraulică și dacă totul este în regulă se pornește căldura. Îi asigur pe craioveni că noi facem tot posibilul ca în noaptea aceasta să fie dat drumul la căldură”, a declarat Boza.

Cele două cazane pe păcură vor fi înlocuite cu unele pe gaz, mult mai mari, care ar trebui să devină funcționale în februarie, anul viitor, după cum a anunțat directorul CEO.

„A fost aprobată și o linie de credit la CEO, fiind în derulare o investiție care va fi finalizată undeva în luna februarie, anul viitor. Investiția presupune înlocuirea celor două cazane pe păcură, cu unele mai mari, pe gaz, pentru a avea un plan de rezervă. În cazul apariției unui accident tehnic la cazanul mare, aceste două cazane să poată prelua total activitatea”, a mai spus directorul CEO.

Referitor la înlocuirea cazanului care tot pune probleme, acest lucru nu va fi posibil din cauza costurilor foarte mari. Se poate face acest lucru, a spus Boza, doar dacă se construiește un grup energetic nou.

„Cazanul nu poate fi schimbat. Nu poate fi luat în calcul așa ceva. Un cazan este un gigant. Este cel mai mare echipament. Costă în jur de 80, 90 de milioane de euro. Nu se poate lua în calcul niciodată o schimbare de cazan. Acest lucru se poate face doar atunci când faci un nou grup”, a conchis Boza.

Articolul precedentElevii și preșcolarii craioveni, două zile în frig. Toate instituțiile au de suferit
Articolul următorCraiovence reținute pentru tentativă la furt calificat, după ce au fost prinse în curtea unei case din municipiu