Ministrul propus pentru Ministerul Dezvoltării, Lia Olguța Vasilescu, a spus, cu ocazia participării la semnarea contractelor pentru primele două tronsoane din drumul expres Craiova-Pitești, că regretă faptul că nu va supraveghea derularea lucrărilor de execuție în calitate de ministru al Transporturilor.

Prezentă la evenimentul care a avut loc luni, la Craiova, Lia Olguța Vasilescu a mai spus că toți parlamentarii de Dolj vor sprijini acest proiect.

„Este într-adevăr un moment istoric pentru întreaga regiune Oltenia pentru că vorbim despre cel mai mare proiect pe insfrastructură de după Revoluție și este un proiect mult așteptat. Cei care am ajuns să tranzităm Balșul chiar și de două ori pe săptămână ne-am obișnuit cu bancurile. Sperăm ca toate acestea să ia sfârșit, constructorii și-au asumat, noi ne-am asumat să sprjinim cu absolut tot ceea ce ține de noi. Trăim în România, țara în care partea de documentație durează mai mult decât construcția în sine. În cazul acesta a durat doi ani de zile partea de instanță și de documentație, dar e bine că am ajuns în acest punct. Îmi pare foarte rău că nu voi putea să supraveghez eu construcția acestei autostrăzi din postura de ministru al Transporturilor, dar din orice postură am fi toți parlamentarii de Dolj vom supraveghea să avem cât mai repede această autostradă. Eu o numesc în continuare așa pentru că deși este drum expres este în regim de autostradă și din puntctul nostru de vedere va fi un element vital pentru dezvoltare acestei zone”, a spus Vasilescu.

 

 

 

 

Articolul precedentClaudiu Manda, referitor la drumul expres Craiova-Pitești: „Ne-am dori și ca perioada de proiectare și execuție să nu se încadreze în maximum perioadei din contract”
Articolul următorAlaiul datinilor „Din bătrâni, din oameni buni”, din nou la Craiova. Soliști din întreaga țară vor ajunge în Bănie