Peste 240 de kilograme de peşte, aproape 8.500 de metri liniari de setcă, patru unelte de tip prostovol, două lansete prevăzute cu unelte pentru greblare/harponare şi trei unelte tip pripon, în lungime de 1.000 metri fiecare, au fost confiscate de jandarmii olteni, în cadrul acţiunilor desfăşurate împotriva braconajului piscicol, în perioada de prohibiţie, 7 aprilie – 5 iunie. Valoarea totală a amenzilor se ridică la 13.200 lei.

Purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Olt, Iulian Mihai, a declarat că, în această perioadă, au fost desfăşurate 96 acţiuni de verificare a respectării normelor legale privind desfăşurarea activităţilor de pescuit comercial şi recreativ-sportiv.

„Din totalul acestora, două acţiuni au fost executate în comun cu reprezentanţi ai Agenţiei Naţionale pentru Pescuit şi Acvacultură, o acţiune în comun cu AJVPS – Olt, două acţiuni au fost desfăşurate pe timpul executării unor misiuni în comun efective din cadrul Poliţiei şi o acţiune cu reprezentanţi ai STPF Olt, celelalte 90 de acţiuni fiind organizate şi desfăşurate pe timpul misiunilor executate în sistem propriu. Acţiunile au fost organizate în zonele şi la intervalele orare despre care existau date privind desfăşurarea acestor activităţi în afara reglementărilor legale în domeniu”, a afirmat Iulian Mihai.

Totodată, în această perioadă, au fost întocmite 46 de dosare penale, fiind identificaţi şi predaţi organelor de urmărire penală 38 de autori, şi au fost constatate 45 de contravenţii fiind aplicate amenzi în valoare de 13.200 lei.

„Cu ocazia constatării faptelor de natură penală, efectivele de jandarmi au indisponibilizat în total 241,13 kilograme de peşte, 8.470 metri liniari de unelte de pescuit de tip setcă (7.670 metri de setcă confecţionată din plasă monofilament şi 800 metri de setcă confecţionată din plasă multifilament şi aţă), patru unelte de tip prostovol, două lansete prevăzute cu unelte pentru greblare/harponare şi trei unelte tip pripon, în lungime de 1.000 metri fiecare”, a mai declarat reprezentantul Jandarmeriei Olt.

El a adăugat că peştele a fost redat mediului prin deversare în apa râului Olt.

Articolul precedentAnchetă socială în cazul copilului fugit de acasă şi găsit, după trei zile, în podul casei
Articolul următorUn funcţionar al Primăriei Corabia a promovat oraşul pe bicicletă, în cele cinci reşedinţe de judeţ din Oltenia