Jandarmii craioveni vor dona sânge, joi, acțiunea înscriindu-se în seria activităților dedicate Zilei Jandarmeriei Române, sărbătorită în fiecare an la data de 3 aprilie.
Potrivit reprezentanților Grupării de Jandarmi Mobile Craiova, aproximativ 50 de persoane vor dona sânge, acţiunea fiind chiar prima activitate cuprinsă în programul dedicat sărbătoririi a 169 de ani de la înfiinţarea Jandarmeriei Române.
„Donarea de sânge se va realiza la sediul unității, prin intermediul Centrului Regional de Transfuzie Sanguină Craiova, în scopul de a încuraja cetățenii să participe frecvent la astfel de activități. La nivel local, dar și național, jandarmii sunt susținători ai campaniilor de donare de sânge, fiind deseori inițiatori și promovând donarea, pentru a atrage un semnal de alarmă asupra importanței sângelui în salvarea vieților omenești”, au transmis reprezentanții Grupării Mobile de Jandarmi Craiova.