De la tacos și quesadilla până la burritos, enchiladas sau guacamole, mâncarea mexicană este faimoasă în lumea întreagă datorită gustului său autentic și inconfundabil. Bucătăria acestui popor se bazează pe obiceiurile aztecilor și mayașilor, astfel că preparatele culinare conțin o mulțime de condimente, semințe de plante și ierburi aromatice care le oferă savoarea specifică. De-a lungul timpului, mâncărurile mexicane au reușit să se transforme în preparate cu adevărat delicioase și au depășit cu mult granițele țării. Dacă vrei să-ți încânți musafirii cu astfel de specialități, iată ce condimente trebuie să folosești pentru un meniu mexican:

Cuișoare

Se folosesc adesea și la noi, însă nu în mâncăruri, ci mai degrabă în băuturi precum vinul fiert. Gustul lor delicat, dulce și aromat este potrivit mai degrabă pentru deserturi, așa că nu este de mirare că mexicanii folosesc cuișoarele în prepararea dulciurilor tradiționale, cum ar fi trufele de ciocolată cu chili, jericalla sau pan de elote.

Azafran

Cunoscut și sub denumirea de șofran mexican, acest condiment se folosește mai mult pentru culoarea sa și mai puțin pentru aromă. Azafranul se adaugă în mâncăruri care conțin carne de pui, orez sau fructe de mare, în cantități destul de mici, mai ales că gustul său este ușor amar.

Oregano

Se pare că oregano mexican este altfel decât cel din zona mediteraneană și se prezintă sub 13 soiuri diferite. Se folosește cu precădere în mâncărurile pe bază de roșii, în stare uscată, și este unul dintre condimentele cel mai des folosite în bucătăria mexicană.

Chimion

Folosit în preparatele specifice mexicane la fel de des ca și oregano, chimionul dă mâncărurilor o savoare aparte. Are o aromă puternică, intensă, un gust puțin amar, cald-picant și lemnos, care te duce cu gândul la camfor. Savoarea sa este distinctivă și poate fi utilizat în mâncăruri de orez, carne friptă la grătar, tocăniță de miel, cartofi copți ori pâine.

Praf de chili

Ardeii chili sunt unul dintre ingredientele de bază din bucătăria mexicană. De asemenea, praful de chili este foarte popular în Mexic. Se folosește de regulă pentru prepararea sosurilor și a cărnii de pasăre, însă există mai multe tipuri de chili, fiecare cu aroma sa distinctă. Acest praf aduce iuțeală, dar și un gust deosebit preparatelor mexicane.

Semințe de Annatto

Mai puțin cunoscute la noi în țară, semințele de Annatto au o culoare de roșu-închis și poartă denumirea de achite în bucătăria mexicană. Acestea sunt folosite pentru culoarea galbenă pe care o oferă preparatelor pe bază de orez și sosurilor, însă înainte de-a fi utilizate se lasă la înmuiat în apă cel puțin o oră. Semințele se combină adesea cu oregano pentru a da o nuanță și o aromă deosebită marinatelor, mâncărurilor cu pește sau carne de pasăre.

Pudra de usturoi

În Mexic, foarte multe feluri de mâncare au gust de usturoi. Totuși, savoarea binecunoscută a preparatelor culinare este dată de pudra de usturoi, un condiment preferat usturoiului proaspăt care ar putea aduce mai multă prospețime sau un gust intens.

Pudra de ceapă

La fel ca și în cazul usturoiului, mexicanii preferă aroma pudrei de ceapă și nu gustul intens al legumei proaspete. Se pare că ceapa îngreunează mâncarea dacă este adăugată într-o cantitate prea mare, așa că în salate, paste sau tradiționalii burgeri mexicani se presară pudră, un condiment excelent și nelipsit din meniu.

Coriandru

În mod sigur, guacamole sau salsa mexicană n-ar avea același gust fără coriandru. Proaspăt sau uscat, acesta este prezent în foarte multe preparate mexicane. Este picant și aromat în mod plăcut, are note lemnoase și amintește de pin, scorțișoară sau piper.

Paprika

Deși este utilizat în lumea întreagă, acest condiment parcă aduce o notă aparte mâncărurilor mexicane. Se folosește la legume, burgeri și preparate care conțin carne. Mexicanii pur și simplu îl adoră și nu ezită să-l folosească în bucătărie, uneori chiar combinat cu praful de chili.

Scorțișoară

La nivel mondial există mai multe variații de scorțișoară, însă cofetarii și chefii bucătari consideră că scorțișoara adevărată este cea mexicană. Aceasta este originară din Sri Lanka, are o savoare deosebită și se utilizează des în deserturile pe bază de ciocolată.

 Dacă nu obișnuiești să ții atât de multe condimente în bucătărie sau pe unele dintre ele nici măcar nu le cunoști, experimentează mâncărurile mexicane pe care le găsești în meniul Taco Bell. Bucură-te de preparatele culinare preferate și de o adevărată simfonie a aromelor, atent îmbinate prin utilizarea celor mai populare condimente din gastronomia mexicană.