Dintotdeauna a existat o diferență între România rurală și cea urbană. Au observat-o în timp, au analizat aspectul, au luat la pas ulițele satelor unde ai crede că nu poți găsi țipenie de om, iar apoi au gândit și implementat proiecte care să ajute aceste comunități. Despre o parte dintre aceste programe a vorbit, în cadrul unui interviu, managerul zonal World Vision România-Biroul zonal Dolj, Georgeta Ungureanu.
Reporter: De când sunteți în echipa World Vision și cum a început totul?
Georgeta Ungureanu, manager zonal World Vision România: În anul 2002, am aplicat pentu o poziție de educator specializat pe un proiect „Intervenție timpurie la copiii cu dizabilități”. Nu am fost acceptată pe această poziție, dar mi-au propus să coordonez echipa. Debutul meu a fost în fostul leagăn de copii. Lucram cu micuți din familii din oraș. Ne adresam familiilor cu venituri modeste. Ca de fiecare dată, World Vision s-a canalizat pe familiile vulnerabile. În acest proiect, vulnerabilitatea venea și din problema copilului și din cea socială, economică a familiei. Așa mi-am început activitatea în World Vision. Din anul 2005, am trecut pe „Programul de Dezvoltare Comunitară”, cel care se implementa, la vremea aceea, în șase comunități din Dolj.
Rep.: Când ați extins programul și în ce bază?
G.U.: În 2007, am început să ne extindem și am ajuns în 13 localități din județ. Ne-am extins în urma unor evaluări. S-au făcut niște studii când s-a demarat programul. Colegii mei au făcut o analiză a comunităților rurale care se confruntau cu probleme economice și sociale. Evaluarea s-a făcut în partea de nord a județului, considerată ca fiind partea cu comunitățile sărace. Acele comunități unde apa era greu de forat sau dorința agenților economici de a se duce în acele zone era zero. Breasta, Carpen, Predești, Brabova, Pleșoi și Cernătești au fost primele comunități. Apoi ne-am extins, tot în zona respectivă.
Rep.: Cât de importante sunt parteneriatele în implementarea acestor proiecte?
G.U.: World Vision niciodată nu s-a dus de unul singur în comunitate. Nu este filozofia noastră. Avem parteneri și cu ei trebuie să lucrăm pentru a dezvolta comunitatea. Lucrăm cu școlile, cu dispensarele, cu bisericile, cu autoritățile publice locale. Prin proiecte, la ora actuală, sprijin aproximativ 1.300 de copii. Programul de dezvoltare comunitară s-a încheiat în anul 2017, dar noi am continuat cu programe de educație. „Pâine și mâine” a debutat în două comunități, după care am crescut numărul beneficiarilor. Mergem acolo unde suntem și doriți, în sensul în care comunitatea este deschisă.
Rep.: Ați întâlnit și comunități care au refuzat un parteneriat, un sprijin de fapt?
G.U.: Da, am întâlnit și am ales să nu mai mergem în comunitățile respective tocmai pentru că nu era deschidere și se puneau acele piedici în a face lucrurile să funcționeze. Foarte importantă este deschiderea autorităților publice locale. Contează foarte mult omul, dorința acestuia de a schimba ceva în bine. Contează, de asemenea, deschiderea părinților. Am avut părinți care au avut o educație precară, dar care au înțeles că dacă participă la anumite activități cu noi îi ajută pe ei să își ajute copiii. Uneori este mai greu, dar nu imposibil. Am fost perseverenți.
Rep.: Ce a scos la suprafață această perioadă a pandemiei?
G.U.: Întreaga perioadă a scos la iveală faptul că suntem nepregătiți pentru astfel de situații de pandemii. Pandemia ne-a prins nepregătiți, în primul rând, pentru o formă de educație online. Profesorii nu au fost capacitați pentru așa ceva, nu au fost instruiți cum să găsim platforma comună de lucru, nu au fost instruți cum să folosească mijloacele de comunicare. Dacă în perioada vacanței de vară, anul trecut, Ministerul Educației ar fi făcut ceva în acest sens, de a capacita acești profesori, altfel stăteau lucrurile poate. Trebuie să recunoaștem că învățământul online nu aduce acea informație de care copilul are nevoie.
Rep.: Ce ați văzut concret în comunitățile unde ați ajuns? Ce fac părinții din mediul rural pentru a ține pasul? Cu ce va rămâne copilul din acest an școlar?
G.U.: Elevul din comunitatea unde noi suntem prezenți va rămâne cu multe lacune după această perioadă de pandemie. Avem familii care au 3, 4 copii și un singur telefon, iar acela cu butoane. Clasicul telefon. Ce puteau să facă aceștia? Am avut cadre didactice care se duceau acasă cu fișe de lucru pentru că alte soluții nu sunt. De aceea spun că învățământul în online este poate pentru acele structuri moderne. Există o diferență între România rurală și România urbană, inclusiv din punct de vedere al dotărilor unităților școlare.
Rep.: Mulți părinți și-au pierdut locurile de muncă…
G.U.: Conform ultimei cercetări, mai mult de 27 % din părinții care aveau venituri și-au pierdut locurile de muncă, iar veniturile familiei au scăzut. Chiar și în cazul familiilor unde veniturile erau obținute muncind cu ziua, cum spun ei. Măsurile de restricție s-au impus și acolo și astfel totul a fost sistat.
Rep.: Ce posibilități are World Vision să ajute în astfel de situații?
G.U.: Noi am intervenit. În primul rând, au fost acele ajutoare de urgență pe care le-am dat familiilor. Au fost pachete cu alimente și produse de igienă date familiilor selectate împreună cu partenerii, pe baza unei evaluări la nivel local. Chiar și cei din cadrul administrațiilor locale ne cer sprijin. Ne-am dus acolo unde a fost cea mai mare nevoie de noi.
Rep.: Ați mers și în teren?
G.U.: Noi nu ne-am oprit cu acest lucru. Ne-am luat mijloacele de protecție necesare și ne-am dus în gospodării.
Rep.: Cât de important este, într-un ONG, să faci munca de teren?
G.U.: Nu ai cum să faci parte dintr-un ONG, fără să cunoști comunitatea în care lucrezi. Noi suntem oameni de teren. Am luat la pas ulițele celor 13 comunități unde suntem. Am construit încredere…în timp. Și am construit această încredere prin ceea ce am făcut. Nu ne-am dus în comunitate doar cu vorbe. Am știut clar că acești oameni au nevoie de susținere. Am găsit și alte resurse. Nu ne-am limitat doar la proiecte, ci am găsit parteneri. Avem un partener extraodinar, cei de la Cummins Generater Technologies. Pe lângă proiectele pe care le finanțează pe educație, au venit către noi cu resursa umană și au strâns bani în pandemie pentru copiii și familiile din comunitățile unde lucrăm. Au mers cu noi pe teren. Contează enorm.
Rep.: World Vision a lansat și campaia „Porția de bunătate”. Despre ce este vorba?
G.U.: Încercăm pe cât posibil să atragem atenția asupra nevoilor copiilor din mediul rural. Acolo, familiile nu își permit, așa cum în orașe și-ar permite, ca fiul sau fiica să rămână la after school, în aceeași școală, dar să plătească părinții pentru acele ore. În cadrul acestei campaniei se adună acele sume de bani, cu un SMS trimis la 8844, și se continuă orele suplimentare pe proiectul „Pâine și Mâine”, fiind oferită o masă caldă. Încercăm ca prin aceste ore suplimentare, copilul să petreacă acel timp de calitate cu acel pedagog social pe care noi îl avem. De exemplu, avem într-o școală, la Salcia, două surori care au fost la rândul lor beneficiari ai programelor noastre. Este minunat când angajezi, în cadrul Fundației, copiii pe care i-ai văzut crescând în proiectul pe care l-ai avut implementat la nivelul școlii. Cele două surori sunt pedagogi sociali în proiectul „Pâine și Mâine”. Anul trecut, în pandemie, fiind și din localitate, se strângeau la colțul uliței, cu grupuri mici de copii și desenau, citeau poezii, cântau. Se formează acea comunitate a lor.
Rep.: Aminteați despre programele pe educație…
G.U.: Eu aș putea spune că World Vision are două proiecte de suflet și cumva proiecte care au devenit brand: „Pâine și mâine” și „Vreau în clasa a 9-a”. Aceste proiecte continuă ceea ce World Vision a început cu mulți ani în urmă, educația. Continuă să crească acele valori cu care ne mândrim. Ei devin modele în comunitățile locale. În programul „Vreau în clasa a 9-a” avem 162 de copii din 17 licee din Dolj, 15 din Craiova, două din Băilești și Filiași.
Rep.: Cum îi selectați?
G.U.: Sunt niște criterii de selecție, respectiv: să aibă medii de promovare în clasa IX-a peste 7,50, să provină din acele familii care să își dorească să își susțină copilul la școală, să nu depășească un venit de 800 de lei/membru de familie. Am crescut acest proiect prin a aduce lângă elevi mentori din diferite companii care să îi ajute să aibă o orientare profesională, să îi canalizeze spre ceea ce își doresc. Consilierea vocațională și cea psihologică, în cadrul acestui program, contează foarte mult pentru că le sunt deschise oportunități de a-și alege o meserie.
Rep.: Proiectele pe care le derulați implică alocarea unor sume de bani. Pe ce fel de fonduri vă bazați?
G.U.: În prezent, avem fonduri europene și fonduri locale. Când vorbim de fonduri locale vorbim de campanii de marketing făcute cu scopul de a strânge fonduri de la companii sau cum este Campania „Porția de bunătate”, de la societatea civilă. Fondurile europene vin când aplicăm proiecte. Mergem către acele fonduri care vizează educația și protecția.
Rep.: Dacă facem un bilanț al anilor petrecuți în World Vision, care a fost proiectul dumneavoastră de suflet?
G.U.: Este greu să alegi unul. Am lucrat pe foarte multe proiecte, fiecare cu specificul lui și de fiecare proiect m-a legat câte ceva. Am debutat cu intervenție timpurie la copii cu dizabilități. A rămas un proiect de suflet. Un alt proiect care ar putea să dezvolte este „Mame pentru viață, viață pentru mame”. A fost un proiect care s-a adresat femeilor și fetelor care aleg să devină mame sau care nu aleg să devină, dar prin diferite circumstanțe se întâmplă să fie mame. Acest proiect a adus împreună asistenți medicali comunitari, medici și mame. A fost un lucru în echipă care cumva a trezit un pic acel sentiment de a ajuta femeile în momentul în care devin mame.
Rep.: Ce este cel mai greu în derularea muncii într-un ONG?
G.U.: Este foarte greu să schimbi mentalități pentru că e nevoie de timp. Este greu să strângi fonduri pentru că România nu este educată din acest punct de vedere. Munca în sine într-un ONG este provocatoare .
Rep.: Dar cel mai mare câștig al acestei munci?
G.U.: Faptul că faci echipă, că ești echipă, este un mare avantaj. Echipa din Dolj a fost formată de un om pe care eu îl prețuiesc foarte mult. Este vorba despre Cristina Bălănescu. A fost managerul acestui birou zonal foarte mulți ani și sunt niște baze puse de ea care s-au dezvoltat și care continuă să se implementeze cu aceeași tenacitate și perseverență de această echipă. Când am venit aici și am primit sprijin din partea colegilor, mi-am dat seama că este acel loc pe care ți-l dorești.
Sursa: Realitatea de Dolj
