Informare de vreme severă, începând din această seară, ora 23:00, până luni, ora 23:00.

În primele ore ale perioadei, în regiunile vestice şi nord-vestice, apoi în special în cele nordice, centrale, precum şi la deal şi la munte vor fi averse cu caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii şi izolat grindină.

Cantităţile de apă vor depăşi 20 – 25 l/mp şi, izolat, 35 – 40 l/mp.

ANM precizează că în regiunile estice şi sud-estice, în cursul după-amiezelor de duminică (26 iulie) şi luni (27 iulie), vremea va fi călduroasă, disconfortul termic ridicat şi, local, indicele de confort temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi.

Averse, vijelii și grindină sunt anunțate astăzi, până l ora 23 00, în judeţele Alba, Arad, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Caraş-Severin, Gorj, Hunedoara, Mehedinţi, Maramureş, Sibiu, Sălaj, Satu Mare, Suceava, Timiş şi Vâlcea.

Temporar, instabilitatea atmosferică va fi accentuată şi se va manifesta prin averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii şi, izolat, grindină.

Articolul precedentAccident în Dolj. Şoferul unei autoutilitare a adormit la volan şi a intrat în două maşini parcate
Articolul următorAtenționare meteo! Vreme severă în România, începând de duminică seara