Familia Luizei Melencu, fata dispărută în Caracal în luna aprilie și despre care Gheorghe Dincă a spus că a ucis-o, a participat, luni dimineața, la festivitatea de deschidere a anului școlar. Luiza învăța la Colegiul Tehnic C. D Nenițescu din Craiova.

Părinții, bunicii și mătușa adolescentei au fost întâmpinați de către cadrele didactice și de colegi, directorul instituției, Carmen Dașoveanu menționând, când a ținut discursul de deschidere a anului școlar că toți speră să se întâmple o minune și Luiza sa revină la școală. Aceasta i-a rugat pe toți elevii și profesorii să se gândească la Luiza și să se roage pentru ea.

Anul acesta, Luiza este trecută în catalog, atât diriginta cât și colegii acesteia așteptând ca fata să se reîntoarcă între ei. Luiza Melencu era șefa clasei. Acum, pentru că mai are teze de dat și nu i s-a încheiat situația școlară de anul trecut, adolescenta figurează în clasa a XI-a.

„Este greu, pentru un părinte, să treacă prin astfel de momente. Astăzi, nu veți mai avea parte de zâmbetul Luizei pentru că un monstru cu chip de om a luat-o și nu spune unde a dus-o. Ușa casei, ușa internatului, ușa clasei, toate vor fi deschise pentru Luiza și sperăm că într-o zi se va întâmpla minunea să reapară”, a spus mama Luizei.

Articolul precedentCopil de 5 ani, din Craiova, mort în urma unui accident rutier. La volan se afla mama băiatului
Articolul următorPrimarii doljeni trebuie să rezolve cât mai repede problema toaletelor din curtea școlii