Consilierii județeni doljeni au aprobat, în cadrul unei ședințe extraordinare organizate marți, declanșarea procedurii de expropriere pentru terenurile situate pe coridorul celui de-al doilea fir de aducțiune a apei Isvarna – Craiova.

Potrivit președintelui CJ Dolj, Ion Prioteasa, a fost nevoie de o astfel de întâlnire de îndată, pentru a asigura derularea în condiții optime a proiectului de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din Dolj.

Reprezentanții CJ dolj vor face exproprieri atât în Dolj, cât și în Gorj.

„Am parcurs astfel un nou pas semnificativ în derularea unuia dintre cele mai ample demersuri care vor fi implementate cu fonduri europene, proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din Dolj, cu o valoare estimată la aproximativ 434 de milioane de euro. Ne asumăm un rol foarte important și aici mă refer la faptul că instituția noastră va opera exproprierile atât în Dolj, cât și în Gorj, conform unei hotărâri adoptate tot astăzi de către colegii din județul învecinat. Vorbim despre o suprafață totală de aproape 217 hectare, situată pe raza a 16 unități administrativ-teritoriale, proprietarii care dețin terenuri pe traseul noii conducte urmând să primească o justă despăgubire”, a spus Prioteasa.

Articolul precedentUrmăritul internațional Eduard Constantinescu, prins în SUA și extrădat
Articolul următorVIDEO. Autoutilitară încărcată cu aproape trei mii de pachete de țigări, depistată la Băilești