Un apartament aflat la ultimul etaj al unui bloc din municipiul Craiova a luat foc, duminică, pompierii intervenind cu trei autospeciale cu apă și spumă și două autospeciale de lucru la înălțime.

Potrivit ISU Dolj, inițai a fost trimisă în zonă, pe strada Madona Dudu, o singură autospecială, dar ulterior s-a luat decizia suplimentării forțelor de intervenție și a autospecialelor.

Nu au fost înregistrate victime, spune purtătorul de cuvânt al ISU Dolj, Tania Vîlceanu, persoanele care locuiesc la etajele inferioare fiind evacuate.

„Au fost suplimentate fortele de intervenție, fiind, în total, trei autoseciale cu apa și spuma și două autospeciale de lucru la înălțime. Se intervine pentru lichidarea incendiului. Nu sunt victime, au fost evacuate persoane de la etajele inferioare”, a menționat Vîlceanu.

Articolul precedentPetrecere întreruptă de polițiști în incinta unui complex de agrement din comuna Predești
Articolul următorTânăr bucureștean prins de polițiștii doljeni la volanul unei autoutilitare furate, fără a deține permis de conducere