Proiectul privind restaurarea, consolidarea, echiparea și dotarea Casei „Hagiescu -Mirişte” din Caracal a fost aprobat şi urmează semnarea contractului de finanţare, potrivit reprezentanţilor municipalităţii caracalene.

Proiectul, a cărui valoare depăşeşte şase milioane lei, este finanţat în cadrul Programului Operaţional Regional (POR) 2014-2020. După reabilitare, în casa memorială va funcţiona Muzeul de Etnografie.

Cumpărată în paragină şi transformată prin grija magistratului Ion Hagiescu-Mirişte în una din cele mai frumoase clădiri din Caracal, casa aşteaptă un salvator, care să o readucă la viaţă. După ce a fost folosită timp de câţiva ani, bijuteria arhitecturală a fost abandonată de fostele administraţii.

Ion Hagiescu-Mirişte a studiat dreptul la Bucureşti şi la Paris, profesând apoi în capitala României şi în Buzău, iar mai târziu, în 1895, s-a stabilit în Caracal, reşedinţa judeţului Romanaţi. A fost prim-preşedinte al Tribunalului Romanaţi până în 1914, când a fost numit consilier la Curtea de Apel din Constanţa.

Pasionat de turism şi de artă, Ion Hagiescu-Mirişte a colindat nu numai România, ci şi Europa în lung şi-n lat, culegând din fiecare zonă diverse piese extrem de valoroase, pe care le-a adus la Caracal.

Impresionat de muzeele vizitate în calătoriile sale prin Europa, a cumpărat în anul 1900 de la Teodor Cazan o casă ruinată, pe care a amenajat-o după gustul său, dorind să o transforme într-un muzeu. Deoarece colecţionase foarte multe obiecte, dorea să înfiinţeze acest muzeu şi să-l doneze după moartea sa Prefecturii judeţului Romanaţi.

Articolul precedentProiectele privind reparațiile străzilor și școlilor din Craiova, în evaluare
Articolul următorSprijin financiar pentru elevii din Slatina calificaţi la Olimpiada Internaţională de Robotică