Hipodromul din Parcul „Nicolae Romanescu” a ajuns, din nou, în atenția autorităților municipale craiovene, acesta fiind departe de ceea ce ar trebui să reprezinte un teren amenajat pentru desfășurarea curselor de cai și pentru pregătirea sportivilor.  

Primarul municipiului Craiova, Mihail Genoiu, a spus că anul acesta vor fi alocați bani pentu efectuarea studiului de fezabilitate.

„Am vizitat, marți, Hipodromul din Parcul Romanescu, preluat anul trecut în patrimoniul Primăriei Craiova. Anul acesta o să bugetăm studiul de fezabilitate pentru modernizarea și revitalizarea acestuia astfel încât să corespundă cu noile standarde din domeniu și să îl readucem la gloria din 1903 atunci când era cel mai mare și mai modern din sud-estul Europei”, a precizat Genoiu.

Consiliul Local al municipiului Craiova a votat, în cadrul ședinței din luna februarie a anului trecut, trecerea hipodromului situat în Parcul „Nicolae Romanescu” din domeniul public al statului şi din administrarea Ministerului Tineretului şi Sportului, în domeniul public al municipiului Craiova şi în administrarea consiliului local.

Conform proiectului de hotărâre, Consiliul Local al municipiului Craiova se obligă să realizeze lucrări de modernizare a hipodromului în termen de zece ani de la data preluării.

Fără altă variantă, iubitorii echitației se antrenează și în aceste condiții, doar că, spunea Sergiu Pistorel, instructorul din cadrul CSM Craiova, Secția Călărie, pentru a ajunge la sport de performanță se impune o serie de investiții.

„Am avea nevoie de multe lucruri, aici, ca să ajungem la un nivel de performanță. În primul rând, ne lipsește un manej acoperit, o clădire unde, dacă ninge sau plouă, sportivii să poată să-și execute antrenamentele în condiții bune. Ținând cont că noi ne ocupăm numai cu sărituri peste obstacole, ca disciplină, ne-ar trebui o garnitură de obstacole nouă, colorată cu diverse forme, așa cum întâlnim în concursurile de specialitate. De fapt, ne lipsesc mai multe dotări, dar acestea sunt cele care ne dor mai tare și am avea mare nevoie. Hipodromul nostru este atâta de frumos. S-ar face multe concursuri aici, ar veni mulți să vadă și să participe, cum veneau înainte și era un hipodrom atâta de căutat”, declara, Pistorel, la începutul anului trecut.

Articolul precedentProteste la Craiova. Polițiștii și angajații din penitenciare vor ieși în stradă
Articolul următorAlertă ANM: Cod galben de vreme severă imediată în județul Dolj