Locuitorii orașului Calafat, din județul Dolj, sunt revoltați din cauza faptului că nici anul acesta autoritățile locale nu par a avea o soluție pentru câinii fără stăpân, care odată ce vremea s-a încălzit, au pus stăpânire pe întreg orașul.

Problema câinilor comunitari este veche, spun cetățenii din Calafat, cel mai grav lucru fiind faptul că de la o perioada la alta numărul acestora crește. Animalele sunt în aproape toate zonele urbei, părinții neavând curaj să-și lase copiii în parc sau la locul de joc tocmai din cauza acestui aspect. Mai mult, chiar și drumul de acasă până la școală și invers a devenit unul nelipsit de pericole.

Oamenii susțin că au depus sesizări la primăria din localitate dar că niciodată nu li se răspunde cu responsabilitate și nici nu se iau măsurile ce se impun.

Potrivit autorităților, municipiul Calafat nu are un adăpost pentru câinii maidanezi, cei capturați fiind duși în adăpostul unei asociații din comuna Desa. Anul trecut, spre sfârșitul verii, cei de la primărie au încercat să vină cu o soluție, încurajând actele de adopție, fără niciun rezultat favorabil însă. De atunci „se încearcă ținerea sub control a situației”.

Tot anul trecut, în toamnă, o fetiță de 13 ani a ajuns la spital după ce într-o după-amiază a fost mușcată de un câine, pe strada Traian din municipiu.

Articolul precedentBugetul Craiovei, în dezbatere publică
Articolul următorPapură, la prezentarea oficială: „Ne vom bate pentru obiectivele rămase: podiumul ligii 1 și Cupa României”