Guvernatorul Băncii Naționale a României, Mugur Isărescu, a fost prezent la Craiova, marți, pentru a participa la inaugurarea sediului Sucursalei Regionale BNR Dolj și pentru a susține o conferință de presă în care a oferit inforamții cu privire la patrimoniul instituției pe care o conduce. În cadrul evenimentului a fost prezentată lucrarea „Banca Națională a României-Sucursala Craiova. Băncile în Cetatea Băniei”, scrisă de Gheorghe Gherghinescu.

Aula „Mihai I” din cadrul Universității din Craiova a devenit neîncăpătoare, marți la prânz, persoanele interesate de nouătățile privind patrimoniul BNR răspunzând invitației instituției de a lua parte la conferința cu tema „Patrimoniul Băncii Naționale a României”. Acest eveniment a fost organizat cu ocazia inaugurării sediului Sucursalei Regionale BNR Dolj, guvernatorul Mugur Isărescu punctând motivele pentru care au ales ca municipiul Craiova să dețină o sucursală BNR. „Suntem la Craiova din două motive: am transformat o agenție în sucursală și ne bucurăm că am reușit să facem acest lucru. BNR va avea sucursale în toate zonele țării, municipiul Craiova fiind ales în acest sens. Sunt clădiri care ajută, arhitectural vorbind, legături pe care le aveți cu sediul central, iar în urma acestor analize s-a luat deizia ca această sucursală, pentru zona Olteniei să fie la Craiova. Scopul acestor sucursale este acela de a inspira încredere(…). În al doilea rând, am considerat potrivit să expunem, la Craiova, informații cu privire la patrimoniul BNR. Realizarea și păstrarea, consevarea acestui patrimoniu este o politică instituțională și chiar o activitate de suflet pentru noi. Prin toatea aceste acțiuni cu privire la patrimoniul BNR s-a urmărit și se va avea mereu în vedere stabilitatea la nivel național”, a explicat Isărescu.

Actul educațional, important în evoluția domeniului bancar

Rectorul Universității din Craiova, Cezar Spînu, prezent la eveniment, a vorbit despre importanța actului educațional în dezvoltarea locală și implicit în evoluția domeniului bancar. Spînu a trecut în revistă și programul de studii al Universității din Craiova, menționând faptul că se caută soluții pentru dezvoltarea unor noi proiecte de studiu și de cercetare, această fiind o preocupare permanentă a reprezentanților UCV. La evenimentul din Aula Mihai I a UCV au participat și reprezentanți ai administrației județene doljene și cei ai Prefecturii Dolj.

Articolul precedentPeste 250 de gradații de merit aprobate în Dolj. Dascălii intră în lupta pentru sporul la salariul de bază
Articolul următorFostul director al Ansamblului „Doina Oltului”, achitat de Judecătoria Slatina