Un incendiu a cuprins mai multe imobile dintr-o gospodărie din comuna doljeană Calopăr, marți, existând pericolul, când pompierii au ajuns la fața locului, ca focul să se extindă și la casa de locuit de lângă acele anexe.

Purtătorul de cuvânt al ISU Dolj, Tania Vîlceanu, a precizat că în acest caz s-a intervenit cu două autospeciale, urmând a fi stabilită cauza producerii incendiului.

„În comuna Calopăr, sat Belcinu a fost anunțat, marți, un incendiu într-una dintre gospodării. Intervine Secția Pompieri Segarcea, cu o autospecială și Detașamentul 1 de Pompieri, cu o autospecială. La sosirea echipajelor de pompieri, incendiul se manifesta la anexe gospodărești, existând posibilitate de propagare la casa de locuit”, a declarat Vîlceanu.

 

Articolul precedentCine intră în Senat în locul lui Claudiu Manda, după europarlamentare
Articolul următorControale în comunele din județul Dolj. Primarii, trași la răspundere pentru lipsa curățeniei