La Galeriile de Artă ale Cercului Militar Craiova va avea loc vineri, la ora 19.00, vernisajul Salonului Anual al Artiștilor Fotografi din Zona Olteniei, aflat la cea de a XXI-a ediție și organizat de Fotoclubul „Mihai Dan-Călinescu” și Fotoclubul „Mircea Faria”.

Potrivit organizatorilor, vor expune 51 de fotografi din cele cinci fotocluburi din Oltenia, cei prezenți având ocazia să admire peste o sută de lucrări din toate genurile artei.

„Salonul a fost lansat în anul 1999 de Fotoclubul „Mihai Dan-Călinescu” și a fost dedicat în fiecare an zilei de 1 Decembrie. De șapte ani am cooptat și Fotoclubul „Mircea Faria”, împreună cu care organizăm, prin alternanță acest salon. Anul acesta organizarea ne aparține. Noi am cooptat de câțiva ani și fotografii din județele Olt și Vâlcea, astfel ca manifestarea să se constituie într-o reuniune anuală a fotografilor din zona Olteniei. Salonul nu a putut fi vernisat la 1 decembrie 2018 din motive tehnice și am hotărât cu colegii din celelalte fotocluburi să îl dedicam zilei de 24 Ianuarie 2019, Ziua Unirii Principatelor Române”, a precizat col. (r.) Mircea Anghel, președintele Fotoclubului „Mihai Dan-Călinescu”.

La Craiova, vor expune Cristi Bălă, Victor Boldâr, Florin Chirea, Dorian Delureanu, Albert Dobrin, Marius Nițipir, Dan Țigănilă, Oana Țigănilă (Fotoclubul „Mircea Faria” Craiova), Olguța Albiș, Laurențiu Andreescu, Mircea Anghel – A.FIAP, Hon.FICS, Rodica Anghel, Ana-Maria Berceanu – HAY.ICS, Bruno di Bernardo, Daniel Coman, Petre Denicu, Gabriel Filip, Alexandra Fira, Cătălina Florescu, Valeriu Nedelcu, Claudiu Nețoiu, Mălina Nețoiu, Ivona Opriși – HAY.ICS, Bogdan Panait, Bianca Popescu, Mariana Popescu, Sebastian Prioteasa, Claudia Radu, Virginia Rădulescu, Anca Roșu, Dragoș Sîrbi, Gina Spiridon, Dochiana Stoican -Art.AAFR, Daria Ștefănescu – HAY.ICS, Adrian Teau, Adrian Trică (Fotoclubul „Mihai Dan-Călinescu” Craiova).

Articolul precedentS-a rupt asfaltul, pe o stradă din Craiova, sub greutatea mașinii de gunoi
Articolul următorDoljul, sub cod galben de polei