Corona Braşov, victorie în primul meci al barajului de promovare. 

Stadionul Tineretului din Braşov a găzduit, în această seară, meciul tur al barajului de promovare în liga a doua, dintre Corona Braşov şi ACSO Filiaşi. Braşovenii antrenați de Călin Moldovan s-au impus cu 1-0, după golul de senzaţie marcat de veteranul Marian Cristescu, direct din corner, în minutul 73. Returul va avea loc sâmbăta viitoare.