Credincioşii ortodocşi şi greco-catolici sărbătoresc, duminică, în condiţiile stării de alertă, Floriile, zi care aminteşte de intrarea triumfală a lui Iisus în Ierusalim, unde a fost întâmpinat de mulţimi de oameni cu ramuri de finic.

În acest an slujbele organizate cu ocazia sărbătorii Intrării Domnului în Ierusalim (Floriile) se vor desfăşura cu respectarea regulilor sanitare în vigoare.

Potrivit unui comunicat al Patriarhiei Române, duminică, începând cu ora 8,30 se va oficia slujba de binecuvântare a ramurilor de salcie şi finic.

Ramurile, împreună cu iconiţe şi pacheţele cu anafură, vor fi împărţite credincioşilor prezenţi la „Baldachinul Sfinţilor”.

De la ora 9,30, va fi săvârşită Sfânta Liturghie arhierească la Altarul Mare de vară al Catedralei Patriarhale.

„Dacă vremea fi nefavorabilă, Sfânta Liturghie arhierească va fi oficiată în interiorul Catedralei Patriarhale, cu participarea unui număr de maximum 70 de credincioşi, respectându-se toate regulile sanitare în vigoare”,a precizat Patriarhia.

 

Articolul precedentA început campania „România e Invictus”, dedicată militarilor răniți
Articolul următorÎn țara dosarului cu șină un oraș trăiește în viitor. Clujul va avea primul autobuz fără șofer