Federația Română de Baschet va organiza, la Craiova, un proiect pilot adresat elevilor din toate școlile, care va consta în concursuri de baschet.

Potrivit edilului Craiovei, Lia Olguța Vasilescu, președintele Federației Române de Baschet a vizitat deja bazele sportive din mai multe unități școlare din Craiova.

În privința concursului pilot, scopul acestuia este dotarea tuturor școlilor cu echipament specific acestui sport, iar elevii care vor participa vor avea parte de surprize plăcute.

„Ne-am bucurat de vizita doamnei Carmen Tocală, președintele Federației Române de Baschet, cu care am vizitat bazele sportive din mai multe unități școlare din Craiova. Federația Română de Baschet va organiza, la Craiova, un proiect pilot adresat elevilor din toate școlile, care va consta în concursuri de baschet, cu echipe formate din câte trei elevi, iar rezultatele sportive și imaginile meciurilor vor fi incluse într-o bază de date digitală. Proiectul urmărește dotarea tuturor școlilor cu echipament specific acestui sport și va oferi multe surprize copiilor care vor participa la el”, a precizat Lia Olguța Vasilescu.

Sursa: Realitatea de Dolj

Articolul precedentO nouă avertizare de vânt puternic. Sunt vizate judeţele Dolj, Olt, Gorj şi Mehedinţi
Articolul următorBilanț coronavirus 18 februarie: 14.524 cazuri noi și 135 decese