Programe de reîntoarcere în țară a cetățenilor plecați să muncească peste hotare, informarea corectă pe tema traficului de persoane sau alte riscuri la care această categorie de cetățeni se expune, acestea sunt o parte dintre subiectele dezbătute, sâmbătă, la Craiova în cadrul unei întâlniri a experților din Uniunea Europeană și organizată la inițiativa Ministerului pentru Românii de Pretutindeni. Evenimentul se înscrie în seria acțiunilor pe care România le va desfășura cu ocazia deținerii Președinției Consiliului Uniunii Europene.

Victor Ionescu, subsecretar de stat în cadrul Ministerului pentru Românii de Pretutindeni, a menționat că scopul evenimentului organizat la Craiova este acela de a răspunde problemelor cetățenilor plecați să muncească sau să studieze în alte state, cu acest fenomen confruntându-se multe alte țări, nu doar România.

„Dăm startul la Craiova a primului eveniment pe care Ministerul pentru Românii de Pretutindeni îl organizează în marja deținerii de către România a Președinției rotative a Consiliului Uniunii Europene. Este pentru prima dată când la aceeași masă a dezbaterilor la nivel european se întâlnesc experți pe probleme legate de diaspora, experți nu doar din România ci și din Cipru, Grecia, Franța, Italia, Lituania, Malta, Marea Britanie și Ungaria. România are aproape 10 milioane de cetățeni în sfera granițelor sale. Nu este un secret că fiecare român care pleacă este o pierdere pentru România, iar acest lucru este valabil și în alte țări din Uniunea Europeană, în relația cu proprii cetățeni. Nu doar România se confruntă cu această problemă. Odată identificată o provocare comună, am considerat că România are șansa, în calitate de moderator, să aducă la masa dezbaterilor măcar câteva dintre problematicile vaste ce țin de diaspora. Ne-am propus să căutăm soluții sau strategii comune la provocări comune”, a precizat Ionescu.

Reprezentantul Ministerului pentru Românii de Pretutindeni a vorbit și despre campania derulată anul trecut, „Informare acasă, siguranță în lume”. În urma acțiunilor întreprinse, s-a ajuns la concluzia că toate aceste aspecte ce țin de opțiunea românilor de a munci sau de a studia peste hotare trebuie dezbătută la nivel european.

„Anul trecut, Ministerul pentru Românii de Pretutindeni a derulat, cu sprijunul partenerilor, campania „Informare acasă, siguranță în lume”. S-a derulat în toată țara, în două etape, concluzionând că unele aspecte ce decurg din decizia de a pleca din țară pentru a lucra sau a studia peste hotare trebuie dezbătute într-un cadru mai larg. Cum? Căutând soluții împreună cu colegii din alte state de a informa cât mai eficient pe cetățeni cu privire la riscurile la care se expun, de exemplu riscul de a deveni o victimă a sclaviei moderne. Provocarea comună a statelor partenere este aceea de a-i convinge pe cetățeni să revină în țara de origine. Am gândit această reuniune pentru a identifica strategii pentru românii din Diaspora și soluții pentru reîntoarcerea acasă și reinserția socio-profesională. Ca Minister pentru Românii de Pretutindeni, principala noastră atribuție este de a-i sprijinii pe românii de peste granițe în demersurile lor de a păstra și promova identitatea culturală, spirituală și lingvistică. Facem acest lucru finanțând proiecte ale asociațiilor sau parohiilor românești sau proiecte proprii. Sperăm ca prin această reuniune, care are caracter de pionerat, să aducem diaspora pe agenda europeană și să deschidem posibilitatea unei cooperări la nivelul Uniunii Europene pentru politici adresate diasporei”, a mai spus  subsecretarul de stat.

La rândul lor, prefectul județului Dolj, Dan Narcis Purcărescu, primarul municipiului, Mihail Genoiu, președintele Consiliului Județean Dolj, Ion Prioteasa și rectorul Universității Craiova, Cezar Spînu, au prezentat proiectele derulate în vederea încercării de a reduce rata șomajului în județul Dolj sau de a-i implica pe tineri în programe care să le asigure accesul mai ușor pe piața muncii.

Articolul precedentDouă persoane rănite într-un accident, pe un drum național din Dolj – FOTO
Articolul următorPrimarul unei comune din Dolj a încetat din viață