Luiza Mihaela Melencu, elevă în calsa a XI-a, la Colegiul Tehnic „Constantin Nenițescu” din Craiova este căutată de către polițiști, din data de 14 aprilie, familia și prietenii acesteia fiind disperați din cauza faptului că nu mai știu nimic despre adolescentă, de aproape două luni. 

În ziua dispariției, tânăra a mers la Caracal pentru a ridica banii de la mama sa, spun apropiații familiei, a vorbit cu aceasta la telefon și din acel moment nu a mai dat niciun semn.

Prietenii Luizei au postat mai multe anunţuri pe Facebook pentru ca fata dispărută să fie găsită cât mai repede, fără niciun rezultat însă.

Reprezentanții IPJ Dolj au menționat că eleva este dată, în continuare, în urmărire, rugând persoanele care o văd, cumva, să anunțe cel mai apropiat post de poliție sau să sune la 112.

Articolul precedentCinci femei din Dolj care au furat sute de mii de lei dintr-o locuinţă din Sălaj, prinse în judeţul Vâlcea
Articolul următorPlăți record către doljeni, în doar trei zile, din taxa auto