Cupa Regională Hard Enduro Craiova OLTENIAX 2, un eveniment dedicat împătimiților sportului cu motor, se desfăşoară sâmbătă, la Craiova. Evenimentul este organizat de Federația Română de Motociclism, Free Bike Team Râmnicu Vâlcea și Hard Enduro Craiova.

Potrivit Primăriei Craiova, la ediția din acest an s-au înscris peste 100 de motocicliști, iar startul se va da sâmbătă, 20 aprilie, în parcarea laterală din stânga Centrului Multifuncțional Craiova, unde participanții vor concura la patru clase diferite: HOBBY, EXPERT, OLD BOYS și FETE.

În cadrul primei probe, cea mai spectaculoasă, participanții își vor demonstra abilitățile pe obstacole precum: cauciucuri, pietre, bușteni și mașini avariate. Cursa va fi o probă de îndemânare, atenție și echilibru.

Cei mai buni concurenți se vor califica apoi pentru cea de-a doua probă care se va desfășura duminică, 21 aprilie 2019, și va consta în parcurgerea unui traseu de 35 de kilometri prin Pădurea Bucovăț. Această probă este organizată exclusiv de Federația Română de Motociclism, Free Bike Team Râmnicu Vâlcea și Hard Enduro Craiova.

Iubitorii sportului cu motor vor putea să asiste la eveniment sâmbătă, 20 aprilie, în zone special amenajate din parcarea laterală a Centrului Multifuncțional.

Cursa de motociclete cu viteză și obstacole este o etapă a Campionatului Regional.