Situația neplăcută cu care s-a confruntat municipiul Craiova, ca urmare a inundațiilor de sâmbătă seara, l-a determinat pe primarul municipiului, Mihai Genoiu, să ia primele măsuri în acest sens. La solicitarea acestuia, s-a constituit un comandament al nivelul Prefecturii Dolj în urma căruia s-a stabilit exact cine și cum intervine în astfel de cazuri.

A fost pentru prima dată când o ploaie mai puternică a creat probleme în zona pasajului de la Electroputere din Craiova, semn că autoritățile trebuie să ia în serios modul de intervenție în astfel de cazuri. „De marți, de la ora 14.00, Craiova a intrat sub atenționare de cod galben de inundații și trei zile vom avea aceste măsuri, care oricând se pot transforma și în codul portocaliu. Având în vedere că, sâmbătă, orașul Craiova s-a confruntat cu o situație rar întâlnită în privința debitului care s-a vărsat în urma ploii de la ora 18.00, am constatat că anumite zone care până acum nu au avut de-a face cu blocaje în urma ploilor – cum a fost pasajul de la Electroputere – au fost afectate, de această dată. Am solicitat prefectului județului să avem un comandament în privința modului cum se intervine în situațiile de ploi și calamități din punct de vedere al căderilor masive de ploaie”, a explicat Genoiu.

Comunicare non-stop cu ISU Dolj

În cadrul acestui comandament, am stabilit ca atunci când este cod portocaliu, se intră pe situații de urgență și toată procedura este dirijată de ISU. Când este vorba de cod galben, grupul format marți se va ocupa de întreaga situație. „În cazul în care codul nu este portocaliu, am stabilit modul cum se va lucra, pentru că aici pot să apară situații care ne scapă de sub control. Codul galben poate să apară cu precipitații pe care, în mod normal, canalizările orașului Craiova să le preia, dar există și posibilitatea ca, local, pe zone relativ restrânse, precipitațiile să fie mult mai mari decât sunt anunțate în codul galben. Practic, pe zona respectivă să nu fie cod galben, ci să fie un cod portocaliu și, pentru aceste situații, s-a stabilit o procedură. S-a creat un grup de comunicare pe care îl va coordona tot ISU, dar care va fi corelat cu telefonul cetățeanului. În situațiile de inundații locale, cum au fost blocajele de pasaje, situațiile anunțate de cetățeni vor fi verificate de către Poliția Locală Craiova și vor fi transmise, concomitent, tuturor celor care sunt implicați – Compania de Apă, care va avea permanență pentru intervenție. Asta înseamnă că în fiecare zi, în fiecare minut, indiferent că e sâmbătă sau duminică sau este după program, noaptea, va avea echipe să intervină. Astfel de echipe vor avea și cei de la ISU. Poliția Locală Craiova va verifica informațiile trimise de cetățeni pe 112, în zonele în care se transmit aceste informații, și va confirma dacă sunt reale sau nu”, a completat primarul Craiovei.

Regiile puse la treabă

Din grupul local de coordonare în situații de urgență vor face parte primarul Craiovei, viceprimarii, city-managerul, prefectul și subprefectul județului Dolj. „Încercăm să evităm orice situație care să ducă la o intervenție greoaie. Pentru că sunt situații care au apărut peste tot, le vedem și în țară, și în străinătate, cu calamități mult peste media normală și peste ceea ce ne-am obișnuit. Canalizările nu se pot modifica și schimba peste noapte, și atunci trebuie să ne luăm măsuri să nu avem nici un fel de blocaje. Am cerut CAO să reverifice – și se reverifică la această oră – toate gaigărele și conductele de canalizare, în zonele cu risc de inundații. Este introdusă în acest grup și Poliția Rutieră. S-a stabilit ca, în momentul în care o zonă începe să se inunde, traficul să fie închis în zona respectivă, pentru a se evita orice accidente, dar și pentru a ușura intervențiile. RAADPFL este prinsă în acest grup și este obligată să aibă permanență pe copaci căzuți. Să intervină și să taie anticipat copacii este mai complicat, fiindcă sunt foarte mulți copaci bătrâni în oraș și știți discuțiile cu mediul”, a mai spus edilul urbei.

Canalizarea orașului poate să preia un debit de 40%”

Genoiu a explicat și aspectul privind canalizarea. „Canalizarea orașului poate să preia un debit de 40%, dar dacă este calculat pe perioada unei ploi de o oră și se adună în 20 de minute, deja este o problemă. În momentul în care debitul apare brusc, canalizarea se închide. Canalizarea are nevoie de un timp de revenire, de refulare, iar timpul acesta este foarte scurt, în ultima perioadă. Am vrut să facem echipe de intervenție, altceva decât a fost până acum. Însă ceea ce m-a determinat să facem acest comandament este faptul că nu am avut până acum probleme cu pasajul de la Electroputere. M-am obișnuit ca tot ce se întâmplă să se spargă în capul primarului, dar nu acesta a fost scopul, să mă eschivez. Ba, dimpotrivă, să preiau această problemă. Adică să știu clar când intervenim noi”, a conchis Genoiu.

Articolul precedentDouă persoane reţinute, în urma unor percheziţii la contrabandiştii de ţigări din Dolj
Articolul următorMatematica, fără bătăi de cap pentru candidații din Craiova